Doi dintre oamenii traficantului de droguri cunoscut ca „Americanu” au fost condamnați în primă instanță, după ce procurorii DIICOT i-au trimis în judecată că vindeau droguri procurate de „Americanu” de pe Darknet, pe care le plătea cu Bitcoin.
Polițiștii BCCO din Banat și din județul Bihor descindeau pe 20 septembrie 2017 la 20 de locații din județele Timiș și Arad pentru a destructura o rețea de traficanți de droguri ce acționa în tot Banatul și se extindea și în Crișana. Cu trei luni înainte, colegii lor de la BCCO Caraș-Severin reușeau să-i rețină pe Marius Vitan și Irinel Haragea, cei care executau ordinele și serviciile „Americanului” în Caransebeș și care, cel mai probabil, i-au condus pe ofițerii BCCO spre întreaga rețea.
Procurorii spun că începând cu anul 2016, pe raza municipiului Timișoara s-au constituit și au acționat în relații de interdependență trei grupuri infracționale organizate, având ca scop derularea de activități pe linia traficului cu substanțe psihoactive, în cadrul cărora membrii au acționat pe niveluri de ierarhizare, respectiv liderii, dealerii de zonă și dealerii stradali. Liderii reprezentau sursele principale și aveau ca scop achiziţionarea, prepararea şi alimentarea cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, de regulă așa-zisele etnobotanice.
Primul grup s-a constituit în jurul suspectului Romeo Străin, zis și „Americanu”, și a acționat cu precădere în zonele str. Dunărea, Calea Bogdăneștilor – „poarta Verde”, Zona Gării, din municipiul Timișoara, precum și în Caransebeș și Jimbolia. Acesta a efectuat operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive, constând în procurarea, prepararea și distribuirea către membrii rețelei sale de produse cu efecte psihoactive. Rețeaua de distribuție coordonată de „Americanu” a fost compusă din 7 persoane al căror rol era acela de a distribui către consumatori, contra-cost, produsele cu efecte psihoactive procurate de coordonatorul grupării.
„Trebuie precizat că în ultima perioadă (2017, n.n.) s-a înregistrat o creștere alarmantă a cazurilor de achiziționare de produse și substanțe interzise, comercializate pe site-uri de profil găzduite în Darknet. Acesta este un tip de rețea suprapusă ce face parte din rețeaua globală de internet, dar care poate fi accesat numai cu software specific, configurații sau autorizație, folosind de multe ori protocoale de comunicații și porturi non-standard. Rețelele darknet sunt utilizate de regulă în activități ilicite (criminalitate informatică, comerțul de bunuri restricționate pe alte piețe, partajarea de fișiere de tipul pornografiei infantile etc), întrucât permit protejarea confidențialității utilizatorilor de la direcționare și supraveghere, iar site-urile și celelalte servicii online apar ascunse, nefiind indexate de motoarele de căutare. Ulterior, substanțele psihoactive erau expediate către cei doi suspecți, prin servicii de poștă și curierat, disimulate în diferite colete”, susțin procurorii DIICOT. Mai mult, se pare că „Americanu“ plătea plicurile luate de pe Darknet cu Bitcoini.
Tribunalul Caraș-Severin a decis să-l condamne pe Mihai Vitan la 5 ani de pușcărie, cu suspendare, stabilind o perioadă de încercare de 4 ani. De asemenea, judecătorul i-a interzis mai multe drepturi și l-a obligat la 120 de zile muncă în folosul comunității, pe care să o presteze la Primăria Caransebeș sau la AJOFM Caraș-Severin. Irinel Haragea a fost găsit vinovat și el și condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare pentru doi ani și interzicerea mai multor drepturi. De asemenea, și Haragea este obligat la 120 de zile de muncă în folosul comunității, la aceleași instituții de mai sus.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Timișoara.