Trafic cu cannabis peste frontiera „verde”! L-au prins în flagrant!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaş au depistat un cărășean care intenţiona să introducă ilegal în România, pe la frontiera „verde”, două pachete cu cannabis!

Oamenii legii au avut informații potrivit cărora un bărbat din Caraș-Severin ar avea ca preocupare introducerea ilegală de substanţe interzise, din Serbia în România. Astfel, au organizat o acţiune specifică de prindere în flagrant a acestuia. Ieri, în jurul orei 19.10, echipajul poliţiei de frontieră din cadrul S.P.F. Naidaş, planificat să supravegheze zona, a observat un autoturism marca Dacia care a oprit pe un drum din apropierea liniei de demarcație cu Serbia, pe raza localităţii Rusova-Nouă. Șoferul s-a dat jos din maşină şi s-a întâlnit la linia de frontieră cu o persoană care a venit de pe teritoriul statului vecin, a luat un pachet și s-a întors la autoturism.

Imediat, poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor, efectuând somaţia legală prin voce. Conducătorul autoturismului s-a supus somaţiei, moment în care a fost imobilizat, iar cealaltă persoană, venită de pe teritoriul statului Republicii Serbia, a fugit prin vegetația de pe teritoriul statului vecin. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul reținut este George C., cetăţean român, în vârstă de 19 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Caraş-Severin, asupra lui fiind găsite două pachete ce contineau o substanță de culoare cenuşie-maro, acesta recunoscând că în cele două pachete se află droguri”, informează Petre-Ionuţ Nicola, reprezentantul Poliției de Frontieră.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul sau exportul de droguri de risc, fără drept. Totodată, au fost informate autoritățile sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului. Cetăţeanul român a fost prezentat, în cursul zilei de azi, procurorului D.I.I.C.O.T. – Biroului Teritorial Caraş-Severin, în vederea continuării cercetărilor, iar substanţa găsită asupra lui a fost trimisă spre expertizare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/