Tradiția din moși-strămoși, premiată la Măcești! [FOTO]

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Din când în când, unele acțiuni social-culturale vin să arate că tradițiile mai au o șansă de supraviețuire. Chiar și în rândul tinerilor, cei care sunt, poate, cei mai blamați că nu le respectă. Așa s-a întâmplat și de Ziua Mătușii, eveniment care s-a dovedit un real succes.

În virtutea izbăvirii de holeră (care, potrivit legendei, s-a năpustit asupra oamenilor, dar mai ales asupra copiilor, în timpul unuia dintre războaie, nu se știe cu exactitate ce fel de război), localnicii au primit canon să pregătească, în cinstea Mătușii, câte o farfurie de mâncare și să o ducă, împreună cu o lumânare, la fiecare colț de stradă – biruind astfel molima necruțătoare.

Zis și făcut! Obiceiul strămoșesc dăinuie și astăzi, iar ca dovadă, în 13 septembrie, dis de dimineață, gospodinele din Măcești s-au întrecut în diversitatea preparatelor culinare de post.

Spre după-amiază, fiecare din cele șase colțuri de stradă a avut câte o masă plină cu bucate, printre care putem enumera: supă de roșii, fasole, pește prăjit, sarmalele, prăjitură cu dovleac etc.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157701332781065″]

promovare banner maxagro

Cum în comunitatea rurală preotul este nelipsit de la astfel de evenimente, sfințirea mâncării a fost oficiată de parohul bisericii „Înălțarea Domnului”, Sava Mareș.

Noutatea acestui obicei s-a bazat atât pe prezența copiilor ansamblului de dansuri din localitate, cât și pe cea a Organizației Locale a Uniunii Sârbilor din Măcești. Mai mult, în cadrul acestei festivități, toți cei implicați au primit diplome de participare, însă de o diplomă specială a beneficiat Anghelina Sava, cea mai în vârstă văduvă din sat.

Referitor la tânăra generație, care în continuare ține la dăinuința tradiției, Radoslav Petco, președintele Organizației Locale a Uniunii Sârbilor din Măcești, a ținut să transmită câteva cuvinte. „Pentru a respecta obiceiurile străvechi din sat și pentru a transmite aceste obiceiuri spre generații mai tinere, am hotărât ca, în acest an, împreună cu copiii din ansamblul de dansuri din Măcești să organizăm ceva mai deosebit pentru Tejkin dan. Oamenii pe care i-am vizitat s-au bucurat de acțiunea noastră, spunându-ne că niciodată nu s-a mai organizat un eveniment așa frumos ca în acest an. Personal, m-am bucurat de prezența copiilor, care au fost în număr foarte mare, rolul Uniunii Sârbilor fiind acela de a promova cultura, tradiția și obiceiurile sârbești. Organizăm aceste evenimente tocmai în speranța că tinerii care vin din urmă să transmită mai departe aceste obiceiuri. Cu această ocazie, vreau să le mulțumesc, pentru suport și implicare, atât primarului Adrian Torma, copiilor, dar și tuturor localnicilor care au făcut ca lucrurile de astăzi să se-ntâmple”.

CITEȘTE ȘI: 13 cu noroc! Cooking show de Ziua Mătușii la Măcești!

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/