„Trădătorii” au ucis speranțele Reşiței!

Derby-ul dintre ACS Poli Timişoara şi Metalul Reşiţa, câştigat de echipa lui Dan Alexa cu 3-0, a însemnat mult mai mult decât cele trei puncte puse în joc.

Pentru unii dintre protagoniştii întâlnirii de ieri, de pe „Dan Păltinişanu”, derby-ul a reprezentat şi motiv de răzbunare. Este vorba despre reşiţenii care poartă astăzi pe piept emblema lui Poli: căpitanul Cristi Scutaru, mijlocaşul Ovidiu Popescu, intrat recent în atenţiile echipei naţionale, şi Tavi Benga, secundul lui Dan Alexa pe banca tehnică.

EDB_5247

bengaCei trei au fost ironizaţi pe toată durata meciului din Valea Domanului, dar li s-a strigat şi ieri, la Timişoara, că sunt nişte trădători, nişte mercenari, care nu au făcut altceva decât să întoarcă armele împotriva oraşului care i-a crescut. Aceştia au dorit însă să arate că sunt profesionişti şi nu au răspuns reproşurilor tribunei. Au făcut-o însă pe teren. Scutaru a deschis scorul, Popescu a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren, iar secundul Benga a răbufnit la finele partidei, când le-a arătat fanilor reşiţeni locul pe care e Poli în clasament şi, mai apoi, diferenţa de puncte dintre Timişoara şi Reşiţa.

scutaru cristipopescu ovidiu

Comments

  1. dori says:

    bou asta de benga arata 6 degete,oare asta e diferenta ?

  2. nic says:

    cred ca titlul este prea dur ,chiar daca este pus in ghilimele si respect pentru resitenii nostrii care duc mai departe faima fotbalului resitean ,sint destule elemente negative care nu lasa fotbalul resitean sa se dezvolte,

    si nu uitati niciodata ca in valea domanului sint mercenari
    in valea domanului nu ati avut voie pe teren
    de cei din valea domanului ati fost denigrati la tvr timisoara

    pacat . ati uitat prea repede , in rest; felicitari domnului Rufa pentru parcursul bun avut in turul de campionat

  3. LuxPhotoFuchs says:

    Trădători ??? Scutaru, O. Popescu, Benga??? Eroare!!!! Trădători sunt cei care au “ucis” speranţele reşiţenilor dând cu piciorul lui Scutaru, O. Popescu, Benga, Andrei Tânc, Cosmin Moţi, Vădrariu, Negrilă, Miloş Djurovic (acum la o echipă de prima ligă din Cehia) închiriind o echipă de “mitici”, “mercenari” şi profitori din banii contribuabililor. La Reşiţa nu avem echipă, nu avem valoare, avem însă o galerie mare, cea mai tare!

  4. suporter din tribuna says:

    NU VA NECAJITI PREA TARE PENTRU CA ASA E IN FOTBAL . DINAMO A INCASATO IERI CU 6-1 DE LA ASTRA GIURGIU SI CEAHLAUL PIATRA NEAMT A LUATO DE LA U CLUJ CU 6-0 . TIMISOARA A AVUT BULAN ADEVARAT SA NU INCASEZE ACEL PENALTI.ECHIPA RESITEI ESTE BUNA SPRE F. BUNA . CU CEVA COSMETIZARI IN ACEASTA PAUZA POT FI POSIBILE 12-13 VICTORII DIN 15 MECIURI.ECHIPA NU JOACA SINGURA CA SA SE CLASEZE DIN START PE PRIMUL LOC. PRIN MUNCA TENACE SI EFORTURI INTELIGENTE IN A REFORMA ECHIPA INCA SE MAI POATE OCUPA LOCUL 1 .AVEM ECHIPA EXCELENTA CARE SE DARUIESTE IN TOTALITATE DAR CU 2-3 JUCATORI ADUSI IN ACEASTA VACANTA ALTFEL SE VOR DERULA LUCRURILE PE PARCURSUL RETURULUI SI PLAY OFFULUI. CINSTE GALERIEI RESITENE CARE DUPA CUM AM VAZUT S-A SITUAT LA CEA MAI INALTA TREAPTA DE CIVISM SI SUSTINERE A ECHIPEI FAVORITE!

  5. Suporter says:

    Aroganta lui Oprita toata saptamana, declaratii exagerate,mistocareli si jigniri ale galeriei noastre pe toata durata partidei!!!!!…. Trebuie sa recunoastem ca am primit ce am cerut !!!! Adica 3!!! Deci gura mica

  6. dori says:

    ce jigniri ale galeriei ?

  7. resitean says:

    Asta e valoarea resitei, fara doar si poate asta e si valoarea Oprita. Tu ca echipa care declari ca vrei sa promovezi nu ai mai castigat nimic de 5 etape, tu ca antrenor nu esti in stare sa exersezi lviturile de 11 m (am pierdut 2 pct. la oradea in min. 93 prin ratareaunui 11 m) ieri puteam reintra teoretic in meci (am spus puteam dar pana laratarea acelei lovituri n-am avut un sut macar la poarta in repriza a doua).
    Pacat de galerie care a demonstrat inca odata ca este cu n clase peste totce seintampla la club.
    Mandru de culari…nu de jucatori

  8. ghita says:

    galeria nu a jignit jucatorii timiseni,dar nesimtitul de scutaru a facut semne obscene galeriei!!! in play-off o sa isi inghita degetul!!!

  9. rosca says:

    la radio a vorbit foarte frumos de galeria noastra