Tot mai mulți tineri drogați în Timișoara! Ultimul, prins deplasându-se haotic

Tanar prins drogat in Timisoara

Un tânăr drogat a fost prins de polițiștii locali din Timișoara. Acesta se deplasa haotic când a fost zărit de agenți.

Incidental a avut loc, luni seara, pe strada Samuil Micu. Bărbatul mergea sprijinindu-se de pereții imobilelor și părea că i-ar fi fost rău. Agenții au găsit și droguri asupra lui.

„Polițiștii locali au trecut la identificarea acestuia, constatând că se numește D.S., are 28 de ani și domiciliul în Hunedoara. În urma efectuării controlului corporal sumar, în buzunarul pantalonilor acestuia a fost găsit un plic din plastic, care conținea resturi vegetale de culoare verde oliv și  aveau un miros înțepător, care păreau a face parte din categoria substanțelor psihoactive.  Acesta a declarat că pantalonii în care a găsit plicul nu sunt ai lui, ci ai fratelui său”, a transmis Poliția Locală Timișoara.

Bărbatul a fost predat Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/