Tot mai multe unități de învățământ cărășene – în scenariul verde. Peste 28.000 de copii, înapoi în bănci!

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Crește numărul școlilor și grădinițelor care, datorită incidenței mici a cazurilor de coronavirus, își permit desfășurarea orelor în format fizic pentru toate clasele. 

În Caraș-Severin sunt 253 de unități de învățământ în scenariul verde, adică în localități unde incidența cazurilor de coronavirus este sub 1 la 1.000 de locuitori. La începutul lunii, numărul acestora era de 238. Alte 156 de unități sunt acum în scenariul galben (față de 171, câte erau în 4 mai), iar la ore participă față în față preșcolarii, elevii din clasele primare, cei din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și cei din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și elevii din învățământul special.

În prezent, 28.436 de copii participă la orele față în față, în timp ce 7.822 învață în continuare de acasă pentru că localitatea în care se află are o incidență de peste 1.

Muzeul TM

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, la începutul săptămânii, la nivel de Caraș-Severin, doar 3 elevi și un singur cadru didactic erau confirmați cu coronavirus.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/