Aproape 18.000 de elevi de clasele a II-a, a IV-a și a VI-a din Timiș, în examene. Notele nu se trec în catalog

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Nu doar elevii care termină clasa a VIII-a și liceul intră în focul examenelor. Începând de astăzi, sunt evaluați și cei înscriși în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. La nivelul județului Timiș susțin aceste evaluări naționale aproape 18.000 de elevi, iar notele nu vor fi trecute în catalog.

Primii elevi care au început evaluările naționale sunt cei de clasa a VI-a. Astăzi s-a desfășurat proba scrisă la limba și comunicare, iar joi, 13 mai, are loc proba scrisă la matematică și științele naturii.

Elevii de clasa a IV-a vor fi evaluați în data de 18 mai la limba română, în 19 mai la matematică, iar în 20 mai la limba maternă. În ceea ce-i privește pe micuții de clasa a II-a, probele scrise la limba română și limba maternă sunt programate în 25 mai, iar testele de citire la aceste discipline în 26 mai. Urmează proba la matematică în 27 mai, în timp ce proba de limba română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va organiza în data de 28 mai.

Toate probele se desfășoară cu prezența fizică a elevilor, indiferent de scenariile în care se află școlile.

Muzeul TM

La nivelul județului Timiș susțin aceste evaluări naționale aproape 18.000 de elevi. Dintre aceștia, 5.850 termină clasa a II-a, 6.039 sunt în clasa a IV-a, iar 5.914 în clasa a VI-a.

Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, a precizat că notele obținute la testări nu vor fi trecute în catalog.

La fiecare dintre cele trei tipuri de clase se urmăresc competențe, nivelul atingerii unor tipuri de competențe. Rezultatele individuale obținute nu se afișează, nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Sigur că sunt aduse la cunoștința părinților. Este important că în urma corelării nivelului competențelor la evaluarea națională cu nivelul competențelor evaluate de către învățător sau profesor, se poate face un plan individualizat, acolo unde este cazul, de îmbunătățire a situației achizițiilor de cunoștințe“, a explicat Marin Popescu.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/