Torma pune la bătaie salariul de primar pentru fasolea de 1 Decembrie

Unirea provinciilor românești cu Țara Mamă (România) este un motiv de sărbătoare pentru fiecare român. Și, chiar dacă Centenarul Marii Uniri a fost ciobit pe ici, pe colo de interminabilele clinciuri ale partidelor care ne reprezintă, eforturile predecesorilor ar trebui să ne amintească mereu că „unirea-n cuget și-n simțiri” ține departe lupii de stână și nu ne transformă într-o pradă ușoară.

„România este țara străbunilor noștri, este țara noastră, dar, cel mai important, este țara copiilor noștri, iar noi avem datoria să cinstim această legătură în fiecare an și, în special, la aniversarea a 100 de ani de Românie”, subliniază edilul Torma, pe pagina sa de Facebook. Prin urmare, cu ocazia celebrării Zilei Naționale a României, Primăria Moldova Nouă, Consiliul Local Moldova Nouă și Casa de Cultură Moldova Nouă lansează invitația, către toți cetățenii orașului, să participe la manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie.

În prima parte a zilei, la Monumentul Eroilor din Parcul Central al orașului dunărean (Boșneag), acțiunile ce vor avea loc se vor succeda, după cum urmează:
– ora 11.00, parada militară;
– ora 11.30, intonarea imnului Național al României;
– ora 11.35, omagierea Eroilor neamului strămoșesc printr-o slujbă susținută de un sobor de preoți ai Bisericii Ortodoxe Române;
– ora 12.15, ceremonia depunerii coroanelor de flori.

Ceva mai târziu, evenimentele dedicate zilei de 1 Decembrie se mută la Casa de Cultură, unde sunt programate să aibă loc:
– ora 13.00, Simpozion – Biserica Ortodoxă Română din Banat;
– ora 13.30, lansare de carte „O mie nouă sute optsprezece”, urmată de o expoziție de lucrări cu tema „Simboluri ale României”.

La Moldova Nouă, și în acest an, Ziua Națională a României va fi sărbătorită cu tradiționala fasole cu ciolan. Iar pentru a nu mai avea fel și fel de discuții pe această temă („De unde bani?”, „Dar cum?”, „Dar, vai…”), primarul Torma a hotărât să-și pună la bătaie salariul de edil-șef pentru masa tradițională.

Astfel, pentru toți cei interesați să trișeze gradele scăzute de afară și să sărbătorească 1 Decembrie așa cum se cuvine, ceaunele sfârâinde cu fasole și ciolan vor fi amplasate în următoarele zone, începând cu ora 14.00:

– Boșneag, Casa de Cultură (parc);
– Orașul Nou, parcul de la Poștă;
– Moldova Veche, sediul Uniunea Sârbilor;
– Măcești, fosta școală;
– Moldovița – centrul satului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/