Top Blitz 2018 şi-a desemnat campionii la şah ai judeţului Caraş-Severin

Desfăşurată în incinta Sălii de şah de la Polivalenta reşiţeană, ultima competiţie din acest an adresată tuturor jucătorilor de şah din Caraş-Severin a reunit la start 25 de jucatori, seniori dar şi juniori, unii de performanţă, alţii de perspectivă.
Codul pordocaliu de ninsori şi viscol nu i-a oprit pe adevăraţii pasionaţi de şah să vină în weekend la Sala Polivalentă din Reşiţa. „Unii au venit de la Caransebeş, alţii nici de lângă Polivalentă“, spune însă Mihai Bolinjtiş, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin.
La finalul competitiei s-a impus, relativ previzibil, candidatul de maestru Alexandru Tunaru, cu 9 puncte din 9 posibile. „Aflat într-o formă de graţie, poate şi datorită cursurilor de şah pe care le ţine cu copiii din Caransebeş şi Turnu Ruieni, Alex nu a dat nicio şansa adversarilor săi. Şi, slava Domnului!, au fost cam toţi specialiştii blitzului din Caraş-Severin: Bolintiş, Pădurean, Păduraru, Calomfirescu, Stroescu, Hock, Drăgilă“, comentează Bolintiş. Tunaru a fost urmat în clasament de Bolintiş, cu 6,5 puncte, şi Păduraru, cu 6.
La veterani, locul I a fost ocupat de Marin Crăciun, la juniori s-a impus Alin Stîngu Alin urmat de Alexandru David Korcsek şi Andrei-Iulian Cristea, iar la junioare – Anca Maria Teclis, urmată de Ştefania-Miruna Molea şi Alessia-Andreea Costia. La juniori 12 ani a câştigat Ion-Valentin Văduva, la juniori 10 ani – Albert-Marian Drăgoi, iar la copii 8 ani – Ian-Adrian Dinut.
La finalul competiţiei s-a efectuat şi premierea anuală la Top Blitz 2018: locul I (al 16-lea an consecutiv!) Mihai Bolintiş, locul II – Daniel Cristian Pădurean, locul III – Ioan Păduraru.
Au mai ocupat locul I: Marin Crăciun Marin – la veterani, Alin Stîngu – juniori 16 ani, Cătălin Alexandru Tipol – copii 10 ani.
Laureaţii celor două competiţii au fost premiaţi cu cupe, medalii şi diplome graţie sprijinului Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin. Primii 8 clasaţi la Top Blitz, primii doi juniori la 16 ani şi locul I la 10 ani au fost premiaţi bani de sponsorul Călin-Tiberiu Pădurean. Cei mai merituoşi dintre micii şahişti îl vor întâmpina pe Moş Crăciun la Sala de şah de la Polivalentă vineri, 21 decembrie 2018, începând cu ora 16.30.
Sursă foto: FB Mihai Bolintiş
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/