Toni Novăcescu votează pentru o nație educată și sănătoasă

Chiar dacă în prima parte a zilei de astăzi prezența la urne a cetățenilor din Moldova Nouă și nu numai lasă de dorit, asta nu l-a împiedicat pe vicepreședintele organizației Pro România de la malul Dunării, Toni Novăcescu, să ajungă la secția de votare nr. 121 pentru a-și exprima opțiunea în privința luptei pentru Cotroceni.

Despre atributele pe care ar trebui să le aibă un președinte al României, coordonatorul zonal al partidului condus de Victor Ponta a declarat pentru expressdebanat.ro: „Trăiesc cu nădăjduirea că vom avea un președinte al tuturor românilor, un președinte care se va implica în viața de zi cu zi a românului, asta ca să vadă situația reală. Avem nevoie de un președinte care să se implice, în primul rând, în educație și să sprijine mult mai mult sistemul de sănătate, fiindcă o nație educată și sănătoasă generează valori. Avem nevoie de un președinte care să pună accent pe oameni bine pregătiți profesional, adevărați profesioniști, care în cârmuirea unui minister, a unei instituții să dea dovadă de competență, altfel, realizările nu există”.

În același timp, Toni Novăcescu a ținut să traducă ce însemnă absenteismul în rândul electoratului: „Lipsa de prezență la vot a electoratului va genera câștigul unor candidați care pot scoate mult mai ușor un procent de 3%. Totodată, absenteismul poate genera cheltuirea unor bani publici aiurea. La urma urmei sunt banii noștri, iar 10 milioane de dolari pe candidat e o sumă care poate reprezenta ceva pentru orașul Moldova Nouă”.

Înainte de a părăsi secția de votare, vicepreședintele Pro România Moldova Nouă speră ca situația prezenței la urne să se schimbe pe parcursul zilei, iar oamenii să voteze ceea ce trebuie: „Un adevărat român, un român patriot cu care să ne mândrim, un român care să știe să gestioneze situația în haosul în care ne aflăm ca țară”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/