Tone de deșeuri din Italia, descărcate pe o platformă din Lugoj. S-a întocmit dosar penal

whatsapp image 2021 10 26 at 21.44.29
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Peste 100.000 de kilograme de deșeuri care au ajuns pe o platformă betonată din Lugoj, precum și cele 5 semiremorci în care au fost transportate acestea au fost indisponibilizate de polițiștii timișeni. Autoritățile au întocmit dosar penal pentru eliminarea deșeurilor în spații neautorizate. Gunoaiele vor fi returnate exportatorului. 

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au fost informați în cursul zilei de marți cu privire la faptul că pe o platformă betonată din municipiul Lugoj, situată pe strada Herendeștiului, ar fi fost descărcate 5 autotrenuri, care transportau deșeuri mixte, activitate posibil ilegală.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului împreună cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, procurorul de serviciu și reprezentanți ai Comisariatului Judeţean de Mediu Timiș.

whatsapp image 2021 10 26 at 21.44.28

promovare banner maxagro Muzeul TM

„În urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că platforma ar fi deținută de către o societate comercială, care la data de 01.10.2021 ar fi încheiat un contract de închiriere cu o altă societate comercială, cu sediul în municipiul Oradea, județul Bihor. De asemenea, cele 5 autotrenuri conduse de șoferi de naționalități poloneze și ucrainene ar fi intrat în România din Italia, încărcate cu deșeuri mixte și ar fi avut ca destinație pentru descărcare imobilul din Lugoj, situat pe strada Herendeștiului. Cantitatea de 111.580 kg de deșeuri și cele 5 semiremorci au fost indisponibilizate, deșeurile urmând a fi returnate exportatorului.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru „eliminarea deșeurilor care au făcut obiectul transferului, în spații neautorizate sau prin constituirea de depozite ilegale” și „exportul sau importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu”.

Polițiștii fac cercetări, în continuare, pentru documentarea întregii activități infracționale.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/