Probleme cu contractul pentru deszăpezirea drumurilor, într-o zonă din Timiș. Nimeni nu vrea să se ocupe

Consiliul Județean Timiș are încă neacoperită curățarea drumurilor județene în zona localității Tormac. Deși s-a organizat licitație pentru atribuirea unui contract, nicio firmă nu s-a arătat interesată să preia serviciul de deszăpezire. 

În privința întreținerii drumurilor județene pe perioada iernii, Consiliul Județean Timiș a împărțit județul în 6 zone de activitate. Cei 1.213 kilometri de DJ-uri au fost împărțiți în zona Sânnicolau, cea din jurul Timișoarei, zona Deta, Tormac, Bethausen și Făget. Dacă pentru zonele 1, 2, 3 și 6 se vor încheia contracte subsecvente, pe o perioadă de 4 luni, din 15 noiembrie până în 15 martie, sunt probleme în zonele 4 și 5.

„Pe zonele 4 și 5 (n.r, Tormac și Bethausen) s-a decis să se facă niște contracte anuale, pe iarnă doar, dar numai pe zona 5 a venit o firmă, acum e în analiză la serviciul de licitații, probabil zona 5 va fi acoperită. În zona 4 s-au trimis scrisori de intenție, cine vrea să vină, constructorii care au fost pe zonele acestea, asta vom afla în 2 noiembrie. Vedem cine se prezintă pentru zona 4. Momentan este descoperită. (…) În general, noi în caietul de sarcini previzionăm circa 30% din cantitatea necesară până la 1 decembrie, iar până la 50% până în 31 decembrie, ulterior urmând să se aprovizioneze gradual în funcție de necesități.”, a declarat Florin Ignatoni, șef serviciu în cadrul Direcției de Drumuri și Poduri din cadrul CJ Timiș, potrivit căruia zona 4 cuprinde localitățile Tormac, Șipet, Chevereșu Mare, Bucova, Nițchidorf și Buziaș, drumul spre Timișoara.

Momentan se revizuiesc utilajele, baza de deszăpezire, ulterior, cei de la CJ Timiș le lor verifica, în momentul semnării contractelor. În privința materialelor, pentru cele 4 zone în care se vor încheia acorduri există un stoc de circa 2.200 de tone de nisip și 415 tone de sare. Stocul este mai mic în privința clorurii de calciu – 2 tone; acesta va fi folosit pe drumurile din jurul Timișoarei și pe aeroport, dacă este cazul.

În privința intervenției administrațiilor locale pe drumurile comunale, 25 de primării au contracte, iar 84 din cele 99 s-au angajat că vor interveni cu forțe proprii, fiind vorba de comunele care nu își permit să semneze astfel de contracte.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pe de altă parte, DRDP Timișoara a semnat câte două contracte pentru partea de drumuri naționale și alte două pentru zona de autostradă A1 care străbate județul Timiș, spune directorul econ0mic Costin Purceld. Acestea sunt valabile până în 31 decembrie, apoi vor fi semnate altele cu valabilitate până la 31 martie 2022.

„Acum avem aprovizionată din cantitatea de material antiderapant, în principal, sare din programul de 16.000 de tone, avem aprovizionate în bazele de deszăpezire jumătate din cantitate, ceea ce sigur ne ajunge pentru perioada anului 2021, urmând ca în baza programului aprobat de companie să continuăm aprovizionarea. Și clorura de calciu o avem la un nivel de 90 de tone și o soluție ecologică pe care o mai folosim la un nivel de 60 de tone. Putem să spunem că suntem total pregătiți pentru activitatea de iarnă. Totodată, partea de combustibil pentru utilajele de iarnă este asigurată pentru un minim de 14 zile, cu posibilitate imediată de aprovizionare, toate utilajele au carduri la benzinării.”, a declarat Costin Purceld.

De luni au început să intre și utilajele în bazele de deszăpezire, la Dumbrava și Margina. DRDP Timișoara are și propriile utilaje pregătite în caz de nevoie.

Foto: arhivă

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/