Toamna la gugulani, anunțată cu alai de voie bună și port popular!

Sfârșitul acestei săptămâni va fi destinat toamnei, la Caransebeș. Festivalul „Toamna la gugulani” se apropie și anunță patru zile de spectacole pe cinste, multă voie bună și un peisaj plin de frunze colorate, fructe și legume, specifice sezonului mult așteptat.

Petrecerea dedicată toamnei va începe joi, de la ora 11:00, atunci când va avea loc și premierea expozițiilor de legume, fructe, flori, meșteșuguri populare, dar se vor organiza și diferite concursuri în care se vor desemna cei mai „tomnateci” gugulani.

Ziua este continuată cu spectacole folclorice care să facă și frunzele să danseze. Va urca pe scena amenajată în Piața Centrală Agroalimentară, Taraful Olanii, dar și soliști precum Maria Rusnac, Adi Bugariu, Gabi Zaharia, Ștefan Isac și ansamblurile Superk din Cehia, Armenișana și Junii Gugulani.

Și ziua de vineri va fi plină de voie bună. Tot spectacolele de folclor vor fi și aici în centrul atenției. Astfel, îi vor încânta pe gugulani grupurile folclorice Bobocii Banatului, Săcana și Merișorul. În seara de vineri vor mai urca pe scenă și ansamblurile Eibental și Danubis, dar și artiștii Angela Magheru, Ionela Bădălan și Luciana Văduva.

Serile de sâmbătă și duminică vor fi destinate exclusiv ansamblurilor care vor bătători scena în aerul răcoros de toamnă, până ce fiecare picior de gugulan adunat la petrecere va bate ritmul. Pe scenă se vor prezenta ansamblurile Iedera, Pusta Banatului, Păstrătorii Tradiției, Zestrea Gugulanilor, Superk și Dunav.

Foto: http://www.ocnamuresonline.ro/

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/