Toamnă de poveste în Țara Făgetului. Turiștii, ademeniți să se bucure de natură în Banat

default
casinoherculane by sungarden

Turiștii din regiune sunt invitați să petreacă cel puțin o zi în natură, în această perioadă, în cele mai pitorești sate din județul Timiș. La Poieni a început deja să ningă, iar peisajele sunt de o frumusețe aparte. 

Iosif Martinescu, fondatorul Verde de Banat, spune despre Pietroasa că este raiul pe pământ. Turiștii pot vizita aici Cascada Șopot sau Pietrele Cohului, locuri care au fost amenajate pentru ca și cei mai neexperimentați dintre călători să poată ajunge ușor la obiective.

prima ninsoare din 2023 la poeni, in judetul timis

„Pietroasa are Cascada Șopot unde am pus acele trepte, podele de lemn cu care am făcut urcarea atât de facilă. Sute de oameni au mers la Cascada Șopot, în fiecare weekend, în această vară. Înainte de a cădea frunzele e cel mai romantic anotimp aici. 

cascada sopot din judetul timis

În zona Făgetului, mai puteți vizita mănăstirile de la Fârdea, Luncani, Mănăstirea Balta Caldă. Mai sunt Pietrele Cohului. Poate vreți să urcați la Bătrâna, unde e un sat-muzeu, cum îi spunem noi. Transluncaniul este la doi pași. Izvoarele Begăi, la fel, sau Peștera Albastră care nu e recomandată pentru cei care nu sunt sportivi.”, a declarat Iosif Martinescu.

Translucani judetul Timis

Pentru Pietroasa sunt planuri mari în viitor. Inclusiv achiziționarea unui trenuleț care să îi transporte pe turiști într-o lume de poveste.

CITEȘTE ȘI: Satul de dincolo de nori. Cea mai mică localitate din România are o frumusețe aparte pe care oamenii locului vor să o împărtășească cu turiștii

„Pietroasa se va dezvolta în anii următori mult mai tare. Îmi doresc foarte tare, cum am văzut la Sovata, acel trenuleț turistic cu două-trei vagoane care se face nu departe, în Ungaria, să preia turiștii de la Mănăstirea Românești, să îi ducă până la Cheia și de acolo sunt doar 3-4 kilometri până la Cascada Șopot sau, de ce nu, să ajungă oamenii până la Bătrâna. Într-un trenuleț intră cred că 40-50 de oameni, în fiecare vagon. Sunt vagoane deschise. Traseul ar fi foarte interesant: plecarea după Mănăstirea Românești, merge cu 4-5 km/h. Unii turiști poate ar vrea să meargă la Pietrele Cohului, de pildă, alții să urce până la Cheia. De acolo, 3-4 km pe jos către Bătrâna. Oricine ar putea, de orice vârstă, să iasă la munte și să nu vină cu mașina. Dacă mergi cu mașina nu ai timp să vezi frumusețile zonei, or dacă mergi cu 5 km la oră pe un traseu turistic, cred că ar fi de mare folos. Ce lipsește pe zona de Izvoarele Begăi – dacă pe zona Văliug sunt 1.400 de locuri de cazare -, noi cred că în toată zona Pietroasa, Tomești, nu avem 500. Foarte puțină lume a accesat bani să își facă pensiuni.”, a mai spus Iosif Martinescu.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

poeni strambu, judetul timis

Pentru Țara Făgetului, autoritățile au o strategie prin care vor să dezvolte zona în scop turistic.

„Ne-am apucat acum și modernizăm un drum județean, era forestier, între Poieni și cabana forestieră Cheia, acolo e la câteva sute de metri și tabăra de la Poieni Strâmbu. Modernizând infrastructura, dorim să atragem interesul cât mai multor turiști în primul rând din Timișoara, dar și din întreaga regiune, către zona noastră muntoasă care încă nu este promovată așa cum ar trebui. Și zona Nădrag, și zona Tomești și Pietroasa. Mai este Fârdea cu Gladna Română, Zolt care se pretează la promovare turistică în această zonă de est a județului care e caracterizată de zona muntoasă.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

tara fagetului, judetul timis

În plan mai sunt amenajarea și a altor trasee turistice pentru bicicliști, dar și organizarea mai multor brunch-uri pentru cei care vor să cunoască și mai în profunzime zona.

„Traseele de cicloturism cuprind întreaga zonă montană a Banatului pentru că cicloturismul este unul dintre cârligele prin care putem atrage turiști în zonă și nu ne costă foarte mult. Nu trebuie să punem asfalt acolo pe pistele de biciclete, ci doar marcate traseele și amenajate ca să poată fi folosite de bicicliști. Mai avem o idee să intensificăm acea inițiativă de brunch-uri în special în zonele pe care vrem să le amenajăm turistic și competiții sportive de anduranță în zonă, motocross sau chiar concurs de mountain bike pe teren denivelat – sunt iarăși puncte cuprinse în strategia noastră care amplifică atenția vizitatorilor și o aduc în zonă. Un alt element foarte important în planul nostru strategic de promovare a zonei sunt acele festivaluri organizate în parteneriat cu primăriile ca pe tot parcursul anului să avem populat calendarul cu evenimente care să atragă interes și turiști în zonă. Peștera Românești – avem concertul care se întâmplă an de an. Nu mai vorbesc de partea de monumente istorice care sunt cuprinse în strategie pentru a fi promovate, bisericile monument istoric de la Izvorul lui Miron sau din celelalte comune care au în localități astfel de monumente.”, a mai explicat Alin Nica.

Important este ca autoritățile să reușească să atragă atenția și a mediului privat, care să fie convins să investească în facilități de cazare și masă în zonă.

Foto: Facebook/Poieni, Timiș, Panfil Pirvulescu Photographer, Banatul Montan

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/