Tismănariu, primarul care face lumină atât în cadrul scenariului sumbru de care este bănuit Guvernul, pe tema bugetului, cât și în privința traseismului politic!

Întârzierea prezentării unei situații concrete a bugetului pe anul 2019 de către Guvern, precum și riscul de a pierde majoritatea parlamentară de către social-democrați reprezintă subiectele de foc ale actualului peisaj politic românesc. În toată această vâltoare, primarul PSD al comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, cu o experiență în lumea politicului de peste 20 de ani, este de părere că, în ambele cazuri (bugetul și migrarea politică), timpul este definitoriu! Iar orice hotărâre luată-n grabă poate fi fatală!


Așteptarea repartizării finale a bugetului pe anul 2019 seamănă izbitor cu următorul scenariu: impacientarea oamenilor în momentul în care așteaptă, pe holurile spitalelor, apariția medicului, medic care urmează să le confirme/infirme că ar suferi de o boală incurabilă. Astfel, pe fondul întârzierii apariţiei unei poziții oficiale din partea guvernanților, marea majoritate tindeau să creadă că situația economică a României este cusută cu ață neagră, că este ceva putred la mijloc, acel ceva care nu face decât să prelungească agonia.

Edilul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, demontează, pentru expressdebanat.ro, scenariul conform căruia, prin întârzierea prezentării unei situații oficiale a repartiției bugetare, Guvernul României ar fi avut ceva de ascuns. Iată, astfel, explicația lui Tismănariu în toată această poveste: „Nu cred că a fost ceva de ascuns! Mai degrabă tind să cred că s-a acordat o atenție sporită calculelor sumelor, pentru a nu exista greșeli. Și asta, pentru că au fost ani în care ne-am trezit cu anumită sumă, iar ulterior, nu știam ce să mai facem, pentru că nu erau sume suficiente. Cred că vor gândi și, după cum am văzut că se scrie în presă și în televiziune, se vor primi suficiente sume. Mă bucur că se vor gândi și la noi, la comunitățile mai sărace, mai micuțe, pentru a ne da sume de bani pentru dezvoltare. Noi suntem interesați, în special, de sumele pentru proiectele pe care le avem în derulare. Eu, de exemplu, am 8 proiecte în derulare și-mi trebuie cofinanțare. Dacă nu vom primi sumele respective, vom fi nevoiți ca anumite proiecte să le anulăm sau să le găsim altă sursă de finanțare”.

Traseismul politic și maxi-taxi-urile pe ruta PSD – PRO România!

Odată lămurită situația întârzierii bugetare, l-am întrebat pe primar cum comentează ideea conform careia partidul din care face parte pierde, pe zi ce trece, majoritatea în Parlament. În acest sens, maxi-taxi-urile de la un partid la altul nu par să-l neliniștească pe edil, care pune tot acest peisaj pe seama unei situații de moment: „Eu văd, în toate aceste plecări, o situație de moment. Ați văzut că sunt parlamentari care au plecat anul trecut și acum s-au reîntors la partid. Sunt opiniile dânșilor!”.


Cu toate acestea, șeful administrației de la Gârnic vine cu o propunere care ar putea stopa toată această alergătură stânga-dreapta și care i-ar ajuta pe mulți parlamentari să-și asume atât alegerile proprii, cât și voturile electoratului: „Să fie lege și pentru parlamentari, nu doar pentru primari și pentru consilierii locali! Astfel, dacă vor alege să plece de la un partid, atunci să piardă și calitatea de parlamentar! Asta pentru ca acel parlamentar să rămână la partidul care l-a votat, nu să meargă unde dorește și să facă ce vrea el cu mandatul lui!”.

Totodată, am mai vrut să aflăm care este poziția lui Tismănariu vis-a-vis de PRO România, partid care câștigă tot mai mult teren în fața PSD-ului. Dacă, ținând cont de originile politice ale lui Victor Ponta, PRO România este aceeași Mărie, dar cu altă pălărie ori dacă există o altă explicație, aceasta ne este oferită de primarul comunei din Clisura Dunării, care subliniază: „Plecările anumitor persoane sunt evidențiate prin faptul că acestea nu se mai regăsesc în doctrină sau în acel grup de partid și își caută altă haină. Dar cred că e pe moment pentru că, de fiecare dată când s-au creat partide noi, au crescut, iar după aceea s-au «dezumflat!»“.

N.R. Astăzi, 15 februarie, ar urma să fie dat în Parlament votul final pe proiectul de buget.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/