Tinu Vidaicu: „Am demisionat! Mi-am pierdut scopul și nu mai înțeleg prezența mea într-un loc unde puterea de decizie este împărțită!”

Administratorul public al județului Caraș-Severin și-a prezentat demisia din funcție, dar avertizează că nu e exclus să se întoarcă în Consiliul Județean!

Tinu Vidaicu a confirmat știrea publicată în exclusivitate de Express de Banat. „Da, am demisionat! Încerc, în tot ce fac, să mă implic total și să fac lucrurile cum știu eu mai bine. Într-un deceniu de  antreprenoriat, am înțeles puterea lucrului în echipă, iar tot ce am realizat a fost pentru că oamenii de lângă mine mi-au fost alături. Proiectele ambițioase se realizează numai atunci când ai alături niște oameni total dedicați. Sunt obișnuit să impun un anumit tempo, să conduc lucrurile într-un anumit fel, astfel încât proiectele să fie realizate în timp util. Dolce far niente  pentru mine nu e o opțiune. Venind din mediul privat, știu ce înseamnă un deadline, știu ce înseamnă să stai cu orele peste program și să uiți de tine atunci când ai de dus la îndeplinire un proiect. Funcționez simplu: proiecte clare, muncă multă pentru satisfacția de a le duce până la capăt. Nu pot altfel. Nu voi putea niciodată.”, a precizat acesta.

Tinu Vidaicu și-a motivat decizia invocând și neîncrederea pe care a văzut-o în ochii „anumitor membri ai conducerii” față de persoana sa. „Politizarea administrației este naturală, iar eu am crezut opusul. Astfel, mi-am pierdut scopul și nu mai înțeleg prezența mea într-un anumit loc unde puterea de decizie este împărțită.”, e un alt motiv pentru care a ales să plece.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

La plecarea din Palatul Administrativ, Vidaicu a ținut să le transmită un mesaj cărășenilor, dar și lui Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean: „Caraș-Severinul nu își poate permite acum luxul de a pierde niște ani și sper din suflet oamenii care au rămas să miște lucruri, să pună în aplicare strategia pe care am creionat-o. Sper să nu mai aud bătrânii din Sasca Montană spunându-mi că nu au ajuns în viață lor până la Oravița, așa cum sper să nu mai aud oameni plângându-se de starea deplorabilă a spitalelor, care arătau mai bine în adolescența mea decât azi. Și aș vrea din suflet ca oamenii să aibă de muncă în județul lor și să nu mai fie nevoiți să facă naveta obositoare și costisitoare, sau să migreze către alte părți ale lumii. Îmi doresc mult să se întâmple lucruri bune în viitor, iar calitatea vieții oamenilor să fie alta. În caz contrar… mă voi întoarce. Mulțumesc tuturor colegilor și încrederii președintelui Romeo Dunca, căruia îi doresc multă claritate în decizii. Îi doresc mult să reușească să însuflețească cetățenii județului, să îi facă să se simtă parte dintr-un proiect frumos de revigorare și să îi facă mândri de pământul lor.”

Cel mai probabil, noul administrator public al județului va fi Andrei Ungur, actualmente secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, variantă propusă de PNL și agreată de președintele Dunca.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/