Tinerii PSD au oferit ,,Zâmbetul de sărbători”!

În preajma sărbătorilor, social-democrații sunt mai altruiști. Aceștia au lansat o campanie prin care să fie mai aproape de oameni.

Cu același entuziasm, la acțiune au răspuns și membrii filialei PES Caraș-Severin, conduși de Marius Bălean, se arată într-un comunicat de presă transmis de tinerii PSD.

,,Zâmbetul de sărbători este o invitație pentru oricine dorește și poate să vină în sprijinul copiilor/adulților/bătrânilor care nu au şansa unor sărbători la fel ca noi toți ceilalți. Dincolo de gestul de solidaritate este important să mergem să petrecem câteva ore cu aceste familii și copii pentru a discuta și a le da speranța unui viitor mai bun”, a spus președintele organizației PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu.

Astfel, în aceste zile, PES activists Caraş-Severin a deschis campania ce și-a propus ca în fiecare an, an de an, să se implice pentru a împodobi bradul de Crăciun și a le readuce în case bucuria de sărbători familiilor mai mici ori mai numeroase din județ.

Conduși de coordonatorul Marius Bălean, activiștii PES din Caraș-Severin au adus ‪ zâmbetul de sărbători în ”casa” mari Familii, respectiv la Fundația Humanitas PRO-DEO, Centrul pentru Adulți și Bătrâni Oțelu Roșu.

,,Un număr de 10 tineri inimoși din cadrul PES Caraș-Severin au dăruit pachete de Crăciun și au împodobit un brad pentru numeroasa familie a vârstnicilor, bucurându-se mai apoi împreună, servind răcoritoare la un pahar de vorbă. Bucuria din ochii bătrânilor și tinerilor deopotrivă au reaprins și astăzi spiritul Crăciunului, demonstrând încă o dată că familia este oriunde se așază laolaltă oameni, acolo unde zâmbetul e dăruit și primit cu căldură sufletească, se arată în comunicatul de presă al PSD.

Comments

  1. Dumnezeu sa ajute acesti oameni care se gandesc si la cei nevoiasi !