Tinerii liberali susțin bendița tricoloră!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Tineretul Național Liberal își exprimă susținerea față de Sabina Elena, eleva de clasa a IX-a, din Covasna, care a purtat la școală o bentiță tricoloră. De asemenea, TNL consideră regretabil faptul că acest gest, absolut normal, este catalogat de autoritățile școlare din județ drept unul „copilăresc”, despre care se speră „că nu a fost premeditat”.

 „România este o țară care respectă drepturile minorităților naționale, având una dintre cele mai evoluate legislații în această privință, realizată în spiritul respectului pentru drepturile omului și ale minorităților naționale. Pornind de la această premisă, este inacceptabil ca etalarea unor simboluri naționale românești să se transforme într-un act de curaj, chiar dacă în zona respectivă populația majoritară este de altă etnie decât cea română”, spune Răzvan Videscu, președintele TNL Caraș-Severin.

Acesta consideră că declarațiile doamnei Keresztely Irma, șeful Inspectoratului Școlar Județean Covasna, potrivit cărora evenimentele de la liceul mixt din Covasna reprezintă un „incident copilăresc” și „un teribilism” denaturează faptele, ironizând un gest firesc de mândrie națională și ignorând adevărata problemă, aceea a agresivității și intoleranței.

1000x100 (4)

„Tineretul Național Liberal își exprimă regretul pentru această situație care nu reflectă relația reală dintre populația de etnie maghiară și cea română, care este, în general, una de bună înțelegere și acceptare reciprocă. De aceea, TNL consideră că autoritățile, atât cele școlare, cât și cele de ordine publică, trebuie să acționeze ferm pentru aplanarea acestei situații”, a adăugat Videscu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/