Tinerii liberali cărășeni au o nouă conducere!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

La sfârșitul săptămânii trecute, în stațiunea Băile Herculane a avut loc prima ședință a Biroului Național al Organizației Tineretului Liberal (OTL), eveniment în cadrul căruia a fost validată și noua structură de conducere a organizației județene a TNL.

Funcția de președinte a organizației TNL Caraș-Severin i-a revenit Andrei Pleșa, fost candidat la Primăria Caransebeș, actualmente vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate. Andra Pleșa va fi secondată de doi prim-vicepreședinți, tinerii primari Alexandru Sporea (Forotic) și Cosmin Belci (Turnu Ruieni). „Am asumat conducerea organizației și implicit un amplu proces de reorganizare și revigorare a activității, alături de o echipă de tineri valoroși, dinamici, care au confirmat, dar și de perspectivă: tineri primari, consilieri, directori de instituții, întreprinzători, tineri profesioniști și studenți. Pentru mine e o onoare și un privilegiu să conduc această organizație, dar, în egală măsură, o mare responsabilitate. Sunt sigură că foarte mulți din această nouă garnitură de tineri oameni politici cărășeni vor confirma în cel mult trei ani, chiar la viitoarele alegeri”, a menționat noul lider al organizației cărășene a TNL, Andra Pleșa.

De cealaltă parte, Alexandru Sporea a menționat: „Mă simt onorat de încrederea acordată pentru a reprezenta tinerii liberali din județ în calitate de prim-vicepreședinte. Țin să mulțumesc, pe această cale, colegilor și, de asemenea, președintelui organizației de tineret Caraș-Severin, Andra Pleșa, președintelui TNL, Mara Mareş, precum și domnului senator Marcel Vela”.

1000x100 (4)

Ședința Biroului Național al OTL a fost condusă de Mara Mareș, președintele TNL, iar printre invitați s-au numărat senatorul Marcel Vela, președinte al Filialei PNL Caraș-Severin, Cristian Miclău, primarul stațiunii Băile Herculane, și Andrei Ungur, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/