Tinerii din comuna Bănia vor face sport pe un teren de 300.000 de lei

sports tools

Cu bani de la Uniunea Europeană, în curtea școlii din Bănia, Caraș-Severin, va fi amenajat un teren multifuncțional cu gazon artificial. Ordinul de începere a lucrării a fost emis zilele trecute.

Vești bune pentru tinerii din comuna Bănia, care nu vor mai bate mingea pe betonul din curtea școlii, ci pe terenul de sport pe care administrația locală urmează să-l ridice cu bani europeni. 300.000 de lei, aceasta este valoarea investiției de la Bănia, finanțarea fiind obținută de reprezentanții primăriei prin Grupul de Acțiune Locală „Călugăra”.

Am emis ordinul de începere a lucrărilor în 23 mai, iar constructorul ne-a promis că în maximum o săptămână este pe teren și se apucă de treabă. Terenul are o suprafață de joc multifuncțională, adecvată pentru toate sporturile, atât pentru fotbal, cât și pentru handbal, baschet și, bineînțeles, volei. Estimăm să-l terminăm în trei, patru luni. Prin septembrie credem că ar trebui să fie gata și să recepționăm lucrarea. Valoarea investiției este de 300.000 de lei și vorbim de finanțare europeană nerambursabilă.”, a precizat primarul comunei Bănia, Alexandru Vichentie Albu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/