Dumitru Rujan: „Pachetul de măsuri de 1,1 miliarde de euro vine în sprijinul românilor”

Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a lansat un nou pachet de măsuri sociale și economice „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde de euro, care urmează să fie aplicat de la 1 iulie, anunță deputatul Dumitru Rujan.

Parlamentarul cărășean precizează că noile măsuri vin în sprijinul românilor, după ce coaliția de guvernare a decis: amânarea pentru nouă luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă, acordarea unui sfert din diferența de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariați din sistemul public, și acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 lei.

Totodată, Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public.

Vor fi diminuate astfel cheltuielile bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială. Vor fi suspendate angajările la stat și se va încerca creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei. De asemenea, se va avea în vedere accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR.”, a mai precizat Dumitru Rujan.

Toate aceste măsuri se vor aplica de la 1 iulie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/