Tinerii cărășeni, învățați cu străinătatea încă de pe băncile școlii. Zeci de locuri de muncă îi așteaptă în Germania

Zeci de locuri de muncă îi așteaptă pe studenții cărășeni în Germania. Tinerii se pot angaja în vacanța de vară în diverse domenii, condiția principală fiind cunoașterea limbii germane.

Studenții cărășeni care doresc să lucreze în Germania pe durata vacanței de vară, dar nu mai puțin de două luni, se pot înscrie la selecția organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin.

„La selecție pot participa studenți cu vârsta cuprinsă intre 18 și 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană”, informează AJOFM.

Pentru anul 2018, sunt disponibile 50 de posturi în domeniul hotelier-gastronomic, în gastronomia de sistem (fast-food), în producția industrială și în domeniul serviciilor.

Documente necesare:

  • copie act de identitate (cu o valabilitate de minimum 6 luni);
  • fișă de solicitare – Bewerbung  – completată în 2 exemplare la calculator, printată față – verso și semnată (formularul tipizat și instrucțiunile de completare a acestuia se găsesc pe site-ul A.J.O.F.M. Caras-Severin, https://www.ajofmcs.ro/site/comunicate.html);
  • adeverință de la facultate în care să se specifice anul de studii și ce tip de cursuri urmează (tipizat facultate);
  • adeverință de la facultate – Immatrikulationsbescheinigung (formularul tipizat precum și instrucțiunile de completare sunt postate pe site-ul A.J.O.F.M. Caras-Severin, https://www.ajofmcs.ro/site/comunicate.html);
  • 3 fotografii tip pașaport;
  • copie permis de conducere (dacă este cazul).

Studenții care sunt interesați sunt invitați să se adreseze Agenției cărășene. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0255 212 160.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/