„Timpuri Noi”, la Gugulan Rock Open Air Festival

Interzise la radio și la tv, versurile trupei Timpuri Noi, considerate subversive de către regimul comunist, fac și acum furori după 36 de ani.

Maturitate și valoare muzicală – asta reprezintă Gugulan Rock, festivalul ajuns la cea de-a VI-a ediție, care și în acest an continuă același traseu consacrat artiștilor și promovării muzicii rock de cea mai bună calitate.

„Pentru că vorbim de imaginea unui festival între prieteni, idee de la care am plecat acum șase ani și care iată, crește de la an la an, depășind așteptările noastre, am decis ca 2019 să fie despre «Adeline», și nu doar piesa. Suntem foarte onorați că pe scena noastră va fi prezentă una dintre trupele rock fanion din România, «Timpuri noi»”, a declarat Cosmin Mihuța, unul dintre organizatorii acestui festival.

CITEȘTE ȘI: Gugulan Rock strigă din nou adunarea

Prezentă la toate edițiile festivalului Rock București, având onoarea să deschidă recitalurile unor nume importante cum ar fi: Ian Gillan și Uriah Heep (1992), Asia și Scorpions (1993), Saxon, Paradise Lost și Jethro Tull (1994), precum și Iron Maiden și Kreator (1995), Timpuri Noi este prima formație din România care apare unplugged într-un spectacol la Teatrul „Ion Creangă” din București (eveniment înregistrat și lansat apoi pe casetă). De asemenea, tot ei sunt și cei care participă la festivalul Rockmania, de pe stadionul național, unde au cântat în deschidere pentru Eros Ramazzotti, Joe Cocker și Rod Stewart.

Faptul că trupa a cântat în deschiderea unor nume cu greutate din industria muzicală nu s-a rezumat doar la asta. Timpuri Noi a marcat și un record, fiind prima trupă românească ce are un videoclip difuzat de posturile internaționale MCM și MTV Europe. Clipul a beneficiat de puține difuzări, pentru că artiștii au refuzat să facă o piesă în engleză sau franceză.

Vremuri grele – Timpuri Noi, vremuri noi – Timpuri Noi

16 – 18 august va fi despre promovarea muzicii rock, despre toți cei care au ales acest stil de viață. Pe scena festivalului, organizat de Asociația Gugulan Rock și sprijinit de Primăria Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru”, vor mai urca trupele: Anabioz, Grai, Magica, Saturnus, Lucky Thirteen și Sur Austru.

„Mai sunt doar câteva luni până la începerea festivalului rock din țara gugulanilor. Pentru cei care au uitat sau nu au fost niciodată în lumea noastră pot procura abonamente și bilete online de pe: https://ambilet.ro/t…/bilete-gugulan-rock-open-air-festival”, a mai declarat Cosmin Mihuț.

Express de Banat este partener media al evenimentului unic în zona Banatului de Munte.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/