Timișorenii nu mai vor ca orașul să fie condus de pe Facebook? Nicolae Robu a reclamat feedback-ul negativ pentru problema gunoiului

Primarul Timișoarei le cere cetățenilor să fie mai activi în sesizările făcute pe Facebook. Concret, Nicolae Robu a postat pe pagina sa un mesaj prin care îi îndeamnă pe fani să anunțe pe pagină specială creată de el unde sunt gunoaie neridicate în oraș. Timișorenii însă nu se prea înghesuie cu sesizările.

Robu a făcut o pagină de Facebook „Sesizări insalubritate” chiar în ultima zi a anului 2018. După trei zile, a constat acolo o singură „reclamație” și le-a atras atenția fanilor virtuali să își exprime nemulțumirile despre mizeria din oraș online. „ASTĂZI, PÂNĂ LA ACEASTĂ ORĂ, NU S-A ÎNREGISTRAT DECÂT O SESIZARE PE PAGINA «SESIZĂRI INSALUBRITATE»! Vă rog, stimați timișoreni, continuați să ne faceți sesizări pe pagina Facebook dedicată «Sesizări insalubritate», dovedită deosebit de utilă! Împreună, doar împreună, putem să facem să avem un oraș curat! Aducându-mi direct mie la cunoștință unde e nevoie să se intervină, în timpul cel mai scurt se va și interveni, pt că eu pun presiune pe cei ce au sarcina să asigure curățenia, chiar dacă nu sunt în subordinea mea!”, se laudă Robu.

Pagina „Sesizări insalubritate” are până la ora publicării articolului circa 700 de fani și peste 720 de urmăritori. Problema gunoiului neridicat a apărut toamna aceasta în Timișoara. În urma unor modificări legislative, de gunoiul menajer se ocupă asociația județeană ADID, în subordinea Consiliului Județean Timiș, dar cu toate primăriile din județ membre. Gunoiul din coșurile stradale este în continuare responsabilitatea Primăriei, care se ocupă de curățenie prin Horticultura.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/