Vântul puternic a doborât la pământ mai mulți copaci, în județul Timiș. Pompierii au fost chemați să intervină de urgență pentru degajarea carosabilului. Ei îi sfătuiesc pe oameni să își întrerupă orice activitate în aer liber.
În urma atenționării meteo cod galben de vânt puternic, valabilă astăzi până la ora 23, pompierii timișeni au fost chemați să intervină la patru situații de urgență, până la această oră.
Astfel, ei au degajat un trunchi căzut pe carosabil pe DJ 609B, în localitatea Mănăștiur, un altul pe strada Câmpului din Timișoara și un copac ce a a avariat două autoturisme pe bulevardul Vasile Pârvan din Timișoara. O altă intervenție a vizat o tablă care a căzut de pe un acoperiș pe bulevardul 3 August din Timișoara.
Timișenii sunt sfătuiți, pentru siguranța lor, să întrerupă orice activitate în aer liber și să evite deplasarea pe sub copaci.
Foto: Arhivă