FOTO Lucrările de reabilitare a fostului cinematograf Victoria din Timișoara, aproape finalizate

cinema2

Cinci din fostele cinematografe de stat din Timișoara se află în diferite stadii de modernizare. Primarul Dominic Fritz anunță că primul care va fi deschis după reabilitare este Victoria, unde lucrările sunt pe ultima sută de metri.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a venit cu vești referitoare la stadiul proiectelor de modernizare a fostelor cinematografe de stat din oraș. Astfel, edilul-șef susține că cinematograful Victoria va fi primul deschis pentru public, lucrările fiind aproape de final.

Cinci din fostele cinematografe ale Timișoarei se află acum în diferite faze de modernizare. La fostul cinematograf Victoria lucrările sunt pe ultima sută de metri. La cel din Dacia și la Cinema Studio Timișoara lucrările avansează și suntem în graficul de execuție. La cinematograful Timiș este pe final procedura de achiziție a constructorului și vrem să pornim lucrările de reabilitare cât mai repede, iar la fostul cinematograf Freidorf am depus cererea de finanțare pentru fonduri europene în luna septembrie, suntem în faza de evaluare, după care urmează semnarea contractului de finanțare”, a explicat Dominic Fritz.

cinema5

Primarul Timișoarei a precizat că la finalul lucrărilor, în fiecare cinematograf vor fi difuzate cel puțin patru proiecții pe lună. De asemenea, se caută soluțiile cele mai bune pentru ca aceste clădiri să fie puse în valoare.

Dincolo de ziduri reabilitate și dotări moderne, aceste spații trebuie să adune timișorenii în jurul unor activități culturale și comunitare de bună calitate, care să reflecte spiritul și tradiția cartierului în care se află. O condiție asumată la preluarea cinematografelor de la RADEF este difuzarea a minimum patru proiecții pe lună. Mai departe, însă, trebuie să construim împreună cu întreaga comunitate, ce ne dorim să găzduim în aceste spații. Împreună cu colegii de la Centrul de Proiecte Timișoara și cu operatori culturali lucrăm la posibile strategii de funcționare și administrare a acestor spații”, a detaliat Dominic Fritz.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În luna septembrie, timișorenii au fost rugați să completeze un chestionar în care și-au exprimat opiniile cu privire la soluțiile de punere în valoare a fostelor cinematografe de stat. „Toate recomandările din comunitate vor fi luate în calcul pentru că obiectivul nostru este să redăm aceste spații închise de foarte mulți ani, oamenilor și circuitului cultural al orașului”, a precizat Dominic Fritz.

cinema4

cinema3

cinema1

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/