Timișoara va avea și din toamnă baschet masculin de prima ligă. Primăria mai poate avea însă emoții pentru problema SCM

SCM Timișoara va juca și din toamnă în Liga Națională de Baschet Masculin, mai precis, chiar în prima grupă valorică, deși problema datoriei nu e rezolvată în totalitate. Echipa de baschet a fost sancționată pentru 150.000 de euro datorați către patru foști jucători care au activat la Timișoara în 2015. Plata parțială a sumei a făcut ca, momentan, FIBA să ridice sancțiunile.

Practic, Federația Română de Baschet pune doar în aplicare ce decide FIBA în acest caz. Forul internațional a permis înscrierea echipei în LNBM, decizie confirmată de conducerea echipei. „Am primit acceptul să participăm în competiție, ni s-a ridicat și interdicția de transferuri. Vom participa la tragerea la sorți a programului campionatului și Cupei României din data de 29 iulie”, ne-a declarat Ilie Trițoiu, managerul secției de baschet din cadrul clubului SCM Timișoara. Clubul a fost amendat și a avut interdicție de transferuri internaționale din cauza datoriei către Derrick Low, Kyle Shillow, Nenad Milosevic și Hristo Nikolov.

Reprezentantul legal al celor patru baschetbaliști, Sabin Gherdan, spune că ar mai fi de achitat în jur de 77.000 de euro. Și Gherdan a confirmat că echipa a fost primită în campionat, dar spune că acțiunea legală împotriva Trezoreriei Timișoara va continua. „FIBA le-a ridicat momentan sancțiunile, dar trebuie să plătească până la 15 septembrie. Eu voi continua acțiunea împotriva Trezoreriei, pentru că nu au pus în aplicare decizia de executare”, ne-a declarat Sabin Gherdan. Procedural, banii achitați până acum sunt la executorul Florin Teregovan și vor ajunge la jucători abia după ce întreaga datorie e plătită.

Totuși, informațiile sunt că clubul va plăti toată datoria în perioada următoare. Dinte jucătorii de la SCM Timișoara din sezonul trecut, doi au alte destinații deja. Cătălin Baciu a semnat cu CSM Oradea, iar Dragoș Diculescu, cu SCM U Craiova.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/