Timișoara va avea încă patru cetățeni de onoare

De Ziua Timișoarei, vor fi decernate patru titluri de cetățean de onoare al orașului. Două dintre distincții vor fi acordate post-mortem jurnalistului Oscar Berger și stomatologului Dorin Bratu.

Primăria Timișoara intenționează ca de ziua orașului, în ședința festivă a consiliului local, să decerneze mai multe titluri de cetățean de onoare. În acest context, astăzi, în plen, a fost aprobate trei proiecte de hotărâre pentru acordarea de noi titluri pentru trei personalități. Este vorba de Smaranda Vultur, Dorin Bratu și Oscar Berger.

Smaranda Vultur a predat la Universitatea de Vest din Timișoara, dar și la Sorbona, la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale de la Paris, la Universitățile din Pisa și Cracovia, precum și la Școala de Înalte Studii în Științe Sociale de la Paris. „Opera didactică și de cercetare a Smarandei Vultur a fost dublată de o activitate civică de prim rang. A fost membră activă a Societății Timișoara, a Alianței Civice, a Grupului de Dialog Social și a prezidat din 1996 până în 2000 filiala Fundației Academiei Civice. Meritele sale academice, civice și politice și-au găsit o recunoaștere deplină prin cooptarea sa în colectivul de cercetători ce au redactat Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România conduse de Vladimir Tismăneanu, document fundamental ce a semnat din punct de vedere istoric și politic condamnarea simbolică a comunismului din România asumată la nivelul de stat”, a informat Primăria Timișoara.

De asemenea, Dorin Bratu a fost o personalitate remarcabilă a medicinei românești și a vieții academice. Numele său a trecut granițele țării și s-a impus în domeniul stomatologiei românești și al medicinei dentare internaționale. S-a născut pe 5 octombrie 1942 la Timișoara și s-a stins din viață în 12 aprilie 2021.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Totodată, Oscar Berger a fost regizor, cineast, director al ziarului Timișoara și unul dintre jurnaliștii implicați în transformarea post-revoluționară a României. S-a născut pe 15 februarie 1947 la Timișoara și s-a stins din viață în 23 august 2013. Militant neobosit pentru transformarea democratică a societății românești, a promovat spiritul civic și libertatea, a fost implicat activ în proiectele de salvare a memoriei rezistenței anticomuniste, promovând idealurile Revoluției din 1989.

Primăria Timișoara va acorda titlul de cetățean de onoare al orașului și lui Nicolae Secoșan, proiectul de hotărâre prin care acesta va primi această distincție a fost votat încă din vara anului trecut. „După o jumătate de secol de activitate, Nicolae Secoșan este unul dintre cei mai reprezentativi și cunoscuți comentatori sportivi, cea mai importantă voce de radio a sportului din Banat. S-a născut pe 15 mai 1945 la Timișoara. Imediat după absolvirea Academiei de Studii Economice din București a început colaborarea cu Radiodifuziunea Română. A transmis peste 1100 de evenimente sportive interne și internaționale”, a transmis Primăria Timișoara.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/