„Timișoara universitară” aduce la masă rectorii celor patru instituții puternice de învățământ superior din capitala Banatului!

uvt, rector, medicina, agricole, politehnica
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Rectorii universităților timișorene s-au întâlnit pentru a discuta despre cum pot promova orașul. Colaborarea urmărește atragerea tinerilor și investitorilor din domeniile reprezentative pentru economia secolului XXI.

Discuțiile s-au concentrat pe modul în care Universitatea de Vest, Politehnica, Universitatea de Medicină și Universitatea de Științe Agricole se complementează și despre cum colaborarea interdisciplinară prin echipe mixte este un punct puternic de pe agenda educațională. Un alt punct forte care poate contribui la dezvoltarea Timișoarei este calitatea resursei umane prezentă atât la studenți cât și la profesori. „Complementaritatea celor patru instituții de învățământ superior, calitatea cadrelor didactice și a studenților acestora, sunt argumente solide pentru impactul pe care îl vor avea acestea asupra evoluției comunității timișorene în ansamblu și a societății noastre, în general. Procesul educațional și cercetarea, colaborarea interdisciplinară în echipe mixte, aplicațiile comune pentru finanțări naționale și europene au fost principalele puncte ale agendei discuțiilor purtate astăzi”, a transmis Universitatea de Vest din Timișoara.

Muzeul TM

Proiectul susținut de către cei patru rectori se numește Timișoara universitară. În viitorul apropiat, vor avea loc alte întâlniri unde vor fi stabilite modul de organizare și acțiunile următoare.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/