Timișoara și zona periurbană intră în carantină din 8 martie

Comitetul Județean pentru Situații pentru Urgență Timiș a decis sâmbătă intrarea în carantină a Timișoarei și a zonei periurbane începând cu 8 martie, ora 0. 

„După analiza atentă a tuturor datelor primite din partea Direcției de Sănătate Publică Timiș și a specialiștilor în cadrul Comitetului Județean de Situații de Urgență Timiș, s-a decis că, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, pe raza municipiului Timișoara, comunei Moșnița Nouă, comunei Ghiroda, comunei Giroc și comunei Dumbrăvița din județul Timiș – pentru o perioadă de 14 zile, se vor aplica o serie de măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent în zona menționată sau doar o tranzitează. Aceste măsuri au ca scop prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.”, se arată într-un comunicat al CJSU.

Conform deciziei luate în CJSUT, din 8 martie, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

„Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității. Totodată, în interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.”, se mai arată în comunicatul CJSU.

În perioada următoare, se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20:00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.

Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.

În cazul centrelor comerciale și a parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

Totodată se interzic următoarele activităţi:

1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;
2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;
3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
5. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;
6. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor;
7. activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;
8. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spații închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepţia evenimentelor profesioniste organizate de federaţiile de profil;
9. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.
Prin excepție de la prevederile menționate anterior, este permisă activitatea de comercializare a florilor/aranjamentelor florale în data de 08 martie 2021

Începând cu data de 13.03.2021, ora 05:00, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii carantinei zonale, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.

Vor putea comercializa, în zilele de sâmbătă și duminică, produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem de livrare la domiciliu, operatorii economici din centrele comerciale (zona de fast food).

Își suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă și duminică pe perioada aplicării măsurii carantinei, inclusiv operatorii economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale.

Începând cu data instituirii măsurii carantinei zonale, agenții/operatorii economici în domeniul comercializării produselor nealimentare își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii în zilele de sâmbătă și duminică, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.

Hotărârea privind instituirea măsurii de carantinare zonală în formă completă va fi publicată pe website-ul instituției în cel mai scurt timp.

Prefectul de Timiș a mai anunțat că școlile din Timișoara și zona periurbană trec exclusiv în online.

Raed Arafat: „În sectorul sanitar există o presiune foarte mare. Paturile la ATI sunt pline. (…) Acest val vine peste valul trecut când secțiile de ATI nu sunt goale, sunt deja cu pacienți în ele. Asta înseamnă că oricând putem să ajungem la faza în care să nu mai găsim deloc locuri. De ce acum? Pentru că dacă începem acum e posibil să iasă Timișoara din carantină în 14 zile. Începerea acum e foarte corectă din punctul meu de vedere. Include Timișoara, Moșnița Nouă, Giroc, Ghiroda și Dumbrăvița, care vor fi tratate ca un tot. Nu este o măsură plăcută, nu e ușoară, sustem deja de un an sub presiunea pandemiei, dar nici virusul nu e cel care a fost acum un an. S-a schimbat, au apărut tulpini noi, se răspândește mai ușor. Trebuie să fim foarte precauți.”, a declarat Raed Arafat, în cadrul unei conferințe de presă organizată după ședința CJSU Timiș în care a luat parte ca invitat.

Alin Nica: Solicit primarului Timișoarei un plan coerent de măsuri anti Covid-19

„Am propus o abordare inteligentă a gestionării pandemiei Covid-19 însă azi, în CJSU Timiș, a câștigat soluția minimului efort pentru administrația Timișoarei: carantina municipiului și a zonei periurbane. Solicit primarului Timișoarei un plan coerent de măsuri anti-Covid-19, bazat pe indicatori și cifre, care să completeze carantina formală, cu speranța că sutele de mii de cetățeni afectați vor avea parte și de altceva în afară de restricții înmulțite și înăsprite. În așteptarea planului din partea persoanelor responsabile, mă voi adresa deopotrivă Ministerului Sănătății pentru alocarea unui număr suplimentar de vaccinuri și Ministerului Economiei pentru o compensația atât de necesară operatorilor economici distruși financiar de restricții și închideri obligatorii.”, a anunțat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Explicația lui Dominic Fritz pentru votul în favoarea carantinării Timișoarei

„Astăzi este o zi tristă pentru Timișoara, dar și o zi în care este nevoie de o frână de urgență pentru a stopa răspândirea acestui virus, din păcate în ultimele zile am văzut că măsurile de restricțiile în vigoare la nivel național nu sunt de ajuns pentru a face față acestui virus la noi în Timișoara și după două ore de discuții în acest CJSU am votat și eu cu inima foarte grea pentru această carantinare. Eu cred că doar așa putem să întrerupem acum de urgență acest lanț al infectărilor. Am votat cu da din două motive: pentru că semnalele pe care le primim din spitalele Timișoarei sunt foarte, foarte serioase, nu mai avem locuri în ATI, cazurile sunt din ce în ce mai grele, avem o problemă cu această creștere și noua tulpină este foarte agresivă. Fără această frână de urgență nu am reuși să deschidem din nou posibilitatea de scădere a cazurilor din spitale. Al doilea motiv – nu am văzut altă posibilitate pentru a intra cât de repede într-o normalitate, iar teama mea cea mai mare a fost ca dacă continuăm pe acest trend ascendent să nu mai reușim înainte de Pași să avem cât de cât o normalitate.”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/