Timișoara nu vrea ambrozie! Proprietarii și deținătorii de terenuri riscă amenzi dacă nu ucid buruiana

Ambrozia intră în sezon! Primăria Timișoara le transmite persoanelor obligate din punct de vedere legal să îngrijească terenurilor un set de informații utile. Amenzile pentru nerespectarea legii pot ajunge până la 20.000 de lei.

Primăria Timișoarei transmite un set de reguli pentru combaterea ambroziei. Până în data de 30 iunie, persoanele obligate de lege trebuie să execute lucrări de întreținere a terenurilor pentru distrugerea buruienii și evitarea răspândirii ei.

Actualul cadru legislativ prevede că proprietarii terenurilor, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și a bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții unde au fost identificate focare de infestare cu ambrozie sunt obligați să distrugă buruienile. În perioada 1-15 iulie, comisia de control va da avertismente celor care nu s-au ocupat de ambrozia apărută pe terenuri, după care din 16 până în 31 iulie se aplică amenzi. Persoanele fizice riscă să scoată din buzunar între 750 și 5.000 de lei, în timp de persoanele juridice pot plăti sume între 5.000 și 20.000 de lei.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/