„Timișoara încheie anul 2021 în prăpastie!” Primarul Fritz, îndemnat să își ia concediu… definitiv

ben oni ardelean

Deputatul liberal Ben Oni Ardelean face o sinteză a anului 2021 pentru Timișoara și condamnă administrația Fritz pentru „distrugerea orașului în ritm alert”.

Ca argument pentru susținerea mesajului său pe final de an, deputatul de Timiș aduce în discuție pierderea procesului de anulare a amenzii de 21 de milioane de euro dată Colterm pentru neachiziționarea certificatelor verzi și degringolada de la Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii. „Sunt doar ultimele file ale unei cărți horror despre Timișoara anului 2021, scrisă de un vizitator al orașului.”, concluzionează Ben Oni Ardelean.

„Dacă anul 2022 nu va coagula întreaga comunitate, Timișoara va fi îngropată definitiv în groapa săpată cu o viteză fulgerătoare de către Dominic & Co. De-a lungul anului, alături de extrem de mulți timișoreni, am semnalat constant derapajele administrative, l-am atenționat și rugat public pe primarul Fritz să se trezească la realitate și să conștientizeze importanța funcției pe care o ocupă vremelnic, ne-am implicat în soluționările problemelor urgente ale orașului la nivel central, de unde a existat toată deschiderea. Rezultatul? Îl vedem cu toții: populism, scuze, gargară și distrugerea orașului în ritm alert. Domnule primar, Timișoara încheie anul 2021 în prăpastie. Când reveniți din concediu, ar fi ideal să treceți pe la camera 24 a primăriei și să vă mai luați un concediu, definitiv de data aceasta. Ar fi o ușurare, atât pentru dumneavoastră, cât și pentru un oraș întreg. Da, știu, sunt un idealist. Nu o veți face. Dar mai știu că nici noi nu vom mai sta răbdători, doar atrăgându-vă atenția.”, este mesajul lui Ben Oni Ardelean pentru primarul Timișoarei.

În final, parlamentarul de Timiș spune că își dorește ca anul 2022 să găsească Timișoara unită, „umăr la umăr”, căci  „răbdarea și orice cec în alb au o limită. Administrația Fritz a întrecut-o de mult! Foarte curând, consider că e timpul să acționăm.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/