Lupta pentru putere vs. activitatea parlamentară. Cât și ce au muncit aleșii timișenilor în 2021?

camera deputatilor

Ruptura dintre PNL și USR, dar și alegerile interne ale celor două formațiuni politice au marcat anul 2021, din punct de vedere politic, la fel cum au făcut-o și cu activitatea parlamentară a aleșilor de la nivel național. Mai mulți parlamentari de Timiș au ales să rămână în tăcere în primul an de mandat din legislatura 2020-2024. În același timp, mare parte din inițiativele susținute sunt încă în procedură legislativă.

Trei dintre cei 10 deputați de Timiș au vorbit în Parlamentul României nici 40 de secunde, în acest an. De fapt, s-a întâmplat când au depus jurământul de credință, potrivit datelor relevate de site-ul Camerei Deputaților. Este vorba despre liberalul Ben Oni Ardelean și USR-iștii Cătălin Drulă și Liviu Toda. La Senat, Eugen Dogariu și Sebastian Răducanu, ambii de la PSD, au luat cuvântul cu ocazia susținerii unor amendamente la bugetul de stat pentru 2021, potrivit datelor de pe portalul Senatului.

Nici la capitolul interpelări, unii deputați nu au fost prea harnici. Ben Oni Ardelean a adresat o singură întrebare în tot anul, cu referire la președinția Interpol. Mai spornici au fost Marilen Pirtea (PNL) cu 23 de întrebări adresate membrilor Guvernului sau Nicu Fălcoi, de la USR, cu 6 interpelări.

În privința inițiativelor devenite legi, Ben Oni Ardelean, Cătălin Drulă, Marilen Pirtea și Titi Stoica se numără printre aleșii ale căror proiecte sunt încă în circuitul legislativ. Sunt însă și câteva legi, co-semnate de parlamentarii de Timiș, care au fost promulgate: declararea zilei de 15 mai ca „Ziua picturii naţionale” sau institurea zilei de 19 iulie – „Ziua naţională a înotului”. O alta, susținută de Sebastian Răducanu, se referă la recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat. Noua lege elimină condiționarea acordării indemnizației lunare urmașilor și părinților eroilor căzuți la datorie de realizarea unor venituri mai mici de 50% din câștigul salarial mediu brut. Tot în 2021 a fost promulgată și legea inițiată de senatorul PNL Alina Gorghiu cu privire la suspendarea contractelor de muncă ale profesorilor care sunt urmăriți penal sau trimiși în judecată pentru hărțuirea elevilor.

Performanța unui deputat PNL: acuzații de dare de mită

Tânărul deputat PNL Cosmin Șandru, aflat la primul mandat, s-a remarcat anul acesta cu dosarul pe care DNA i l-a deschis după ce acesta a fost acuzat că a încercat să convingă un coleg de-al său, din AUR, să nu voteze moțiunea de cenzură împotriva lui Florin Cîțu. Șandru e acum cercetat pentru dare de mită.

CITEȘTE ȘI: Dosarul mitei la moțiunea de cenzură a fost trimis în judecată!

În cifre, activitatea sa parlamentară se rezumă la două luări de cuvânt și la 3 declarații politice depuse în scris. Șandru a elaborat și 6 întrebări-interpelări cu privire fie la stadiul lucrărilor la varianta de ocolire a Timișoarei, campania de vaccinare sau situația unităților mobile de terapie intensivă. Din cele 23 de inițiative legislative ale colegilor, semnate și de Șandru, 3 au fost promulgate.

Alfred Simonis, 4 ore vorbite în Parlament

Deputatul social-democrat de Timiș, lider de grup al deputaților PSD conduce în topul intervențiilor de la tribuna Parlamentului. Cumulat, Simonis a vorbit peste 4 ore la microfon, multe dintre intervenții fiind pe procedură.

125 de luări de cuvânt în Parlament bifează și actualul ministru al Transporturilor, deputatul PSD de Timiș, Sorin Grindeanu. Din cele 10 propuneri legislative co-inițiate de Grindeanu, una a devenit lege, este vorba despre o completare adusă Codului Fiscal, modificare asumată de mai mulți parlamentari PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/