Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a prelungit, miercuri, carantina în Timișoara, Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă și Dumbrăvița cu încă 7 zile, ca urmare a recomandărilor venite din partea inspectorilor DSP.
INSP recomandase, la rândul său, prelungirea carantinei cu încă 14 zile, însă la vot, CJSU a decis ca aceste restricții suplimentare să fie aplicate pentru o săptămână.
Față de prevederile precedentei hotărâri de carantinare, în hotărârea adoptată de CSJU sunt o serie de modificări. Astfel, se introduce în declarația pe proprie răspundere un paragraf privind deplasarea în scopul vaccinării împotriva SARS-COV 2, cu prezentarea dovezii privind programarea. O altă modificare se referă la prelungirea cu o oră a programului de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 21. De asemenea, se elimină restricțiile orare pentru persoanele peste 65 de ani. Iar după ora 22 nu se va mai putea ieși din casă pentru activități fizice, ci doar pentru vaccinare, interes profesional, asistență medicală de urgență și nevoile animalelor de companie.
Miercuri, rata de infectare în județul Timiș este 6,13. În Timișoara, rata este, la această dată de 8,43. Rata de infectare în Timișoara a depășit 6 la mia de locuitori pentru prima data anul acesta în 25 februarie. A intrat efectiv în carantină în 8 martie cu o rată de 7,30 la mia de locuitori.
Moșnița Nouă intra în carantină în 8 martie cu o rată de 12,39, iar în 23 martie, incidența este de 11,45 la o mie de locuitori. La Giroc, rata era în 8 martie 10,47, acum este 10,03/mia de locuitori. La Ghiroda, rata a urcat de la 6,39 la 7,35, iar la Dumbrăvița, incidența era în 8 martie de 9,88, iar acum este 6,9 la mia de locuitori. Dumbrăvița este în carantină neîntreruptă din 17 februarie. La acea dată, incidența era de 7,69 la mia de locuitori.