Timișoara. Fără Parcul Crăciunului în anul Capitalei Europene a Culturii

muzeul satului din Timisoara. parcul craciunului 2022 organizat de consiliul judetean timis
În „laboratorul Crăciunului” nu se mai meșterește de zor. Austeritatea lasă Timișoara fără deja tradiționalul Parc al Crăciunului de la Muzeul Satului Bănățean.
Parcul Crăciunului de la Timișoara se anulează în acest an din cauza constrângerilor bugetare. CJ Timiș nu mai poate angaja bani pentru patinoar, concerte și spectacole, la fel ca în ultimii doi ani.

„În urma Ordonanței 90 sunt interzise astfel de manifestări. Ne-a întristat această prevedere din OUG 90. Parcul Crăciunului a fost o manifestare foarte apreciată de timișoreni. Dar vom reveni anul viitor cu un Parc al Crăciunului la Muzeul Satului ieșit din comun. Păstrăm ideile pe care le aveam pentru anul acesta și le vom pune în practică anul viitor.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș, pentru expressdebanat.ro.

Rămâne în picioare, însă, Festivalul Luminilor de la Bastion, evenimentul organizat la trecerea dintre ani. Festivalul este parte a programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

„Festivalul Luminilor din noaptea dintre ani va fi organizat pentru că e parte din programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii și vom dori să închidem simetric, așa cum am început, vom închide simetric cu același gen de eveniment, o închidere simbolică a anului Timișoara Capitală Europeană a Culturii, după care vom trage linie și vom analiza ce a fost de succes, ce merită continuat anii următori pentru că moștenirea pe care dorim să o lăsăm după acești ani, cel puțin din perspectiva Consiliului Județean Timiș, se referă în primul rând la festivalurile mari pe care le-am finanțat și organizat anul acesta, respectiv a expozițiilor majore din cadrul Muzeului Național de Artă ce ține de consiliul județean pe care dorim să le continuăm la un alt nivel, să păstrăm același nivel, cel puțin, de magnitudine a artiștilor care sunt expuși în muzeul nostru.”, a mai spus Alin Nica.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

CITEȘTE ȘI: Urmează noi ediții ale Festivalului Luminilor. Timișenii, invitați să se implice

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/