Timişoara, Capitală Culturală Europeană 2021. „Suntem în urmă şi trebuie să recuperăm timpul pierdut”

Mizeria și gunoaiele de pe străzile Timişoarei, iluminatul public, spaţiile de cazare insuficiente şi lipsa parcărilor – au fost câteva dintre cele mai mari probleme pe care oameni de afaceri din Timişoara din domenii precum cel hotelier, restaurante sau turism le-au semnalat Consiliului Director al Asociaţiei Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Timişoara, Mica Vienă trebuie să facă „rai din ce are” pentru că de la anunţul că a câştigat titlul de capitală europeană a culturii, în 2016, lucrurile au cam bătut pasul pe loc, spun reprezentanții turismului local și regional, precum și cei ai Asociației „Horetim”. A fost concluzia unei întâlniri care a avut loc astăzi între președintele Consiliului Director al Asociației Timișoara 2021, Horațiu Rada, și oamenii de afaceri din domeniu.


Prezent la întâlnire, Simion Giurcă, expert internațional în turism, este de părere că Timișoara poate să susțină 1 milion de turiști cu ceea ce are în prezent ca număr de locuri de cazare. Nu are în schimb instituții funcționale, muzee, festivaluri de street art și, în general, evenimente culturale. „Nu putem rezolva problemele în 2021 (…). Suntem în urmă și trebuie să recuperăm timpul pierdut”, a spus Simion Giurcă.

În Timișoara și zona adiacentă sunt în momentul de față aproximativ 86.000 de locuri de cazare. „Cifra este estimată, nu avem în momentul de față date exacte. În perioada imediat următoare vor mai apărea încă o mie de locuri de cazare. Nu știm încă o cifră de spații de cazare necesar pentru 2021”, a adăugat Horațiu Rada, președintele Consiliului Director al Asociației Timișoara 2021.

Întâlniri precum cea organizată astăzi vor mai avea loc periodic pentru a vedea câte dintre probleme au fost soluționate și pentru un dialog cât mai productiv, au declarat organizatorii evenimentului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/