Jurnaliștii, din nou la țintă! De data asta, supravegheați de Poliție [FOTO]

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Jurnaliștii cărășeni s-au văzut astăzi din nou cu armele în mână. De data aceasta, polițiștii au fost cei care i-au aliniat cu fața la țintă și totodată cei care i-au răsplătit pe cei mai buni trăgători.

Cupa Presei la Tir, competiție tradițională deja pentru structurile MAI din Caraș-Severin, a fost organizată astăzi, în poligonul de trageri din Reșița, cu prilejul Zilei Poliției. Inspectoratul de Poliție Județean, prin Serviciul pentru Acțiuni Speciale, a pregătit arme pentru jurnaliștii care au dorit să își testeze abilitățile, ochind ținta amplasată la circa 15 metri, cu pistoale Carpați, calibru 7,65 mm.

Dacă în 8 Martie, jandarmii cărășeni au organizat o competiție similară, oferind premii doar doamnelor și domnișoarelor cu punctaje ridicate, de această dată, polițiștii au considerat de cuviință să organizeze un concurs mixt, astfel că șansele reprezentantelor din presă au scăzut, primele trei poziții fiind ocupate doar de domni: Cristian Cătălin Boraci – locul III (Știrile CS), Sebastian Dragomir – locul II (Radio România Reșița) și Lucian Berdac – locul I (Banat TV).

Pentru a mai drege busuiocul, polițiștii cărășeni au oferit diplome de participare tuturor celor 15 jurnaliști aflați astăzi în poligon, plus câte o floare doamnelor și domnișoarelor, cu promisiunea că viitoarele competiții vor ține cont de diferențierea pe sexe.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

 

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/