Timișoara are acum șanse să acceseze fonduri pentru a cumpăra un tren metropolitan. Apelul de proiecte a fost lansat.
Ministerul Transporturilor oferă fonduri destinate dezvoltării și promovării mobilității urbane multimodale durabile prin trenuri metropolitane.
Primăria Timișoara face acum o analiză cost – beneficiu și după ce vor avea un rezultat vor depune un proiect pe acest program. Reprezentanții administrației vor să se asigure că un astfel de tren va fi util pentru oraș.
Autoritățile județene din Timiș spuneau, încă de acum 2 ani, că și-ar dori să existe un tren metropolitan în Timișoara care să lege Aeroportul Internațional de autostradă.
Sunt disponibile 350 de milioane de euro pentru municipiile reședință de județ șși județele cu peste 100.000 de locuitori. Acordarea finanțării se face pe principiul „primul venit, primul servit”.
Se pot înscrie în program și asociații de dezvoltare intercomunitară constituite între municipii reședință de județ cu peste 100.000 de locuitori și alte unități administrativ teritoriale în parteneriat cu CFR S.A.