„Timișoara ar putea fi Capitală Culturală Europeană în anul 2022 sau 2023”

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Criza provocată de pandemia de coronavirus ar putea face ca Timişoara să-şi amâne exercitarea programului de Capitală Culturală Europeană. Este anunţul făcut de Nicolae Robu, primarul oraşului. Timişoara ar urma să-şi exercite titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2022 sau chiar 2023. O decizie nu a fost luată însă în acest sens.

La nivelul Comisiei Europene au fost mai multe runde de discuţii cu privire la ce-i de făcut în contextul în care pandemia de COVID-19 a împiedicat cele trei oraşe, capitale culturale ale culturii în 2020, să se manifeste. A fost o variantă să se amâne totul pentru 1 iunie 2021, după care pentru 2022.

„Ni s-a cerut şi nouă să fim cât se poate de flexibili şi să agreăm o oarecare amânare a exerciţiului nostru. S-a insistat cu recomandări pentru că nu e nicio decizie luată până în momentul de faţă, că cel mai bine ar fi să se amâne pentru 2023 exerciţiul Timişoarei, pentru că atunci este un loc liber lăsat de un oraş din Marea Britanie, aceasta ieşind din Uniunea Europeană. Tot atunci, celelalte două capitale vor fi un oraş din Ungaria şi unul din Grecia şi atunci au zis cei ce au lansat diverse idei că s-ar potrivi ca Timişoara să intre în 2023.”, a precizat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Exercitarea titlului de Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 nu este deloc pe placul primarului Nicolae Robu, care consideră că termenul este mult prea îndepărtat. Edilul a purtat discuţii din acest punct de vedere şi cu ministrul Culturii.

„Mie nu îmi place pentru că mi se pare prea îndepărtat anul 2023. Eu am insistat şi am spus că dacă trebuie să se amâne să o facă pentru 2022 şi nu pe jumătăţi de an, ci de la 1 ianuarie 2022. M-am consultat şi cu ministrul culturii, pentru că Timişoara nu se reprezintă doar pe ea însăşi, ci este Capitală Europeană a Culturii în numele României. Ne-am înţeles că cel mai bine este să lăsăm să decidă Comisia Europeană fie pentru 2022, fie pentru 2023, dar trebuie să menţionăm că noi suntem pregătiţi şi pentru 2021.”, a conchis Nicolae Robu.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/