Muzeul Bibliei, un concept unic în România, ar putea pune Timișoara pe harta lumii. Pastorul Ionel Tuțac, inițiatorul acestui proiect, a dus expoziția în aproape toată țara, iar în acest moment există cereri și din Ungaria. Până acum, peste 20.000 de oameni au vizitat expozițiile, iar cele peste 1.000 de exemplare pot fi văzute în această perioadă la Șimleu Silvaniei, județul Sălaj. Expoziția va ajunge în București, Suceava, Craiova, dar și în Oradea. Într-un interviu acordat pentru www.expressdebanat.ro, pastorul Ionel Tuțac a vorbit despre cum s-a dezvoltat Muzeul Bibliei și care sunt planurile de viitor.
Cum a fost anul pandemiei?
Anul pandemiei a fost un an dificil, mult mai greu decât celelalte. Ultima expoziție am avut-o la Arad cu două săptămâni înainte de a se declanșa pandemia. A fost o expoziție reușită. În anul în care nu am putut organiza expoziții publice, am achiziționat foarte multe exemplare în așa fel încât colecția mea de astăzi însumează peste 1.000. Am recondiționat o parte dinte Bibliile distruse. De asemenea, am cumpărat un domeniu pentru a putea face, în perioada următoare, Muzeul Bibliei în variantă virtuală. Am încercat să văd care dintre expozițiile propuse pot fi puse în aplicare. În felul acesta, în acest an am avut patru expoziții.
Unde au avut loc aceste expoziții?
Una dintre ele a fost la Lugoj, la Casa Bredicenilor. A urmat o expoziție de cinci săptămâni la Arad, împreună cu autoritățile publice locale, evenimentul a fost la Biserica Harvest. După Arad, am avut o expoziție interesantă la Lipova, la Muzeul Orășenesc și la Jimbolia, la Muzeul Presei Sever Bocu.
Câte persoane au participat la expoziții?
La Lugoj a fost o expoziție de doar 10 zile și am avut câteva sute de vizitatori. Mai ales în contextul în care Lugojul a mai beneficiat de expoziții în cadrul liceelor și bisericilor. La Arad au fost peste 3.600 de vizitatori și a fost probabil una dintre cele mai frumoase expoziții de până acum pentru că a fost o implicare masivă din partea autorităților, bisericilor și instituțiilor de cultură. Pe lângă expoziția propriu-zisă au fost organizate și dezbateri pe tema Bibliei. Au fost dezbateri legate de rolul Bibliei în educație, s-a vorbit despre Biblie și muzică și cei de la Arad au organizat și o dezbatere pe tema cărților vechi și a literaturii protestante din Transilvania. Iar evenimentul culminant a fost Simpozionul Dumitru Cornilescu. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la apariția primei Biblii Dumitru Cornilescu. Este cea mai citită și publicată Biblie de pe teritoriul românesc. Potrivit statisticilor, până acum au fost tipărite, în decursul a 100 de ani, peste 10 milioane de exemplare ale Bibliei. A urmat apoi expoziția de la Lipova. O expoziție interesantă pentru că cei de la Lipova au dorit ca, în fiecare seară să poată avea o dezbatere pe tema Bibliei și a fost impresionant că am avut două grupuri din Ungaria care au venit să vadă aceste exponate. Am fost chemați să facem o expoziție și în Ungaria, dar vom mai discuta pe această tema. De asemenea, la Lipova, reprezentanți ai altor biserici au venit și au vorbit despre Scriptură și fiecare și-a ales o temă. S-a vorbit despre rolul Bibliei în viața de familie, s-a vorbit despre Biblia în era digitală, despre formarea Canonului Scripturii, mulți oameni sunt interesați de felul în care s-a format Biblia. Cel mai important eveniment a fost închiderea muzeului, atunci când Costel Busuioc a adunat peste 300 de oameni la un concert. A urmat apoi expoziția de la Jimbolia, la Muzeul Presei. A fost o deschidere frumoasă, în 3 septembrie, eveniment la care au fost prezenți reprezentanți ai cultelor, primarul, o mică orchestră și Costel Busuioc. Expoziția a fost mutată acum la Șimleu Silvaniei, iar apoi va ajunge la București, în octombrie. Apoi va urma Sebeș-Alba și mai am invitații la Oradea, Suceava, Caransebeș și Craiova.
Ce exemplare noi ați achiziționat?
O expoziție este cu atât mai interesantă cu cât are exemplare mai diferite. Desigur că în colecția mea există exemplare speciale cum este Evangheliarul lui Gavriil Callimachi sau Biblia Mitropolitului Andrei Șaguna sau exemplare în limba latină din anii 1600, cea mai mică Biblie Gutenberg, Noul Testament sub formă de deget. În perioada acesta, printre altele am mai achiziționat exemplare în limba engleză, Biblii foarte mari de opt, nouă kilograme, recent am achiziționat o Biblie în limba germană, apoi o Biblia tipărită integral în Perioada Comunistă pe hârtie de ziar care este dublă ca volum față de alte Biblii.
Am o Biblie care a aparținut ministrului Constantin Angelescu din anii 1933, 1934 și mă chinui să achiziționez un sul de aproape șapte metri, ca un fel de manuscris. Am achiziționat deja Biblia de la Pesta (Budapesta) din 1873, prima Biblie integrală cu caractere latine.
Plănuiți să deschideți un Muzeu al Bibliei la Timișoara?
Da. Intenția mea este de a deschide un Muzeu al Bibliei la Timișoara, permanent. Am primit invitație din partea autorităților din Arad, primarul orașului Jimbolia mi-a spus că dorește să aducem muzeul permanent acolo, dar ținta mea este să pot deschide un muzeu permanent la Timișoara pentru că sunt convins că un astfel de muzeu ar fi un punct de atracție deosebit pentru acest oraș și în același timp ar pune Timișoara pe harta lumii, alături de alte orașe importante unde există muzee ale Bibliei și acest lucru ne-ar avantaja mult. În acest moment, în Europa există doar patru muzee ale Bibliei. La Londra, Amsterdam, Münster și la Budapesta. A fost deschis un muzeu temporar, la Varna, în Bulgaria, dar muzee similare mai există la Ierusalim, la Washington D.C, în Dallas, în Philadelphia și la Seul. Ar fi perfect pentru România ca un astfel de muzeu să fie deschis la Timișoara. Este nevoie de resurse, singur nu voi putea să fac acest lucru. Am o colecție care valorează mult, dar în jurul unor astfel de exponate pot fi puse alte elemente, care să facă din acest muzeu unul atractiv pentru orice categorie. Am văzut pe parcursul expozițiilor organizate că există interes față de Biblie din partea copiilor, unul foarte mare, există un interes din partea oamenilor de cultură. Educația oricărui om este incompletă fără Biblie. Primul președinte american spunea că nu poți să conduci lumea fără să ai la baza deciziilor tale principiile Sfintei Scripturi. Am văzut că tinerii nu sunt interesați atât de mult de exponate, cât de impactul pe care Biblia l-a avut. La Washington există un etaj întreg dedicat influenței pe care Biblia l-a avut în societate. Influența în muzică, artă, agricultură, fizică. Un astfel de muzeu presupune și o investiție mare în tehnologie. Inevitabil trebuie să folosim tehnologia pentru a-i putea face pe oameni să înțeleagă istoria Bibliei.
Ar putea exista o colaborare între România și Washington din acest punct de vedere?
Am demarat discuții cu cei de la Muzeul Reformei din țările germane. Cel care a organizat acest muzeu a fost în România, am avut discuții pe tema aceasta, dar sunt în tratative cu cei de la Muzeul Bibliei din Washington pentru a încerca să dezvoltăm o colaborare care să fie benefică și pentru noi și pentru ei. Cred că acest muzeu poate să completeze lista de muzee pe care o avem în Timișoara. Surpriza mea este că uneori factorii politici sunt mai preocupați de alt gen de evenimente, decât de evenimente care să scoată în evidență valoarea principiilor creștine. Cred că un astfel de muzeu ar aduce un plus Timișoarei în încercarea de a fi o Capitală Europeană care să tragă mulți vizitatori. Nu știu cât de pregătiți suntem pentru anul 2023, dar vreau să pun la dispoziția orașului această colecție impresionantă și să colaborăm și cu reprezentanții altor culte, să o putem îmbogăți. Bucuria mea a fost că peste tot bisericile au lucrat împreună, am avut un sprijin puternic din partea Mitropoliei Banatului și am simțit acest sprijin peste tot.
Expoziția de la Șimleu Silvaniei, județul Sălaj, poate fi vizitată în perioada 24 septembrie – 3 octombrie, la sediul C.N.I.P.T. Exponatele vor putea fi văzute zilnic, între orele 10.00-16.00, iar seara de la 18.00 vor avea loc discuții și seminarii tematice cu reprezentanții principalelor culte religioase din Șimleu Silvaniei. În perioada 7 – 18 octombrie, expoziția va ajunge la București, la Biblioteca Centrală Universitară.