Timișoara ar putea avea adăpost public pentru câinii fără stăpân în trei ani

Adapost pentru caini fara stapan la Timisoara

Primăria Timișoara are în plan să realizeze un adăpost public pentru câinii fără stăpân, cu o capacitate de peste 500 de locuri, în cel mult trei ani.

Vechiul contractul privind gestionarea câinilor fără adăpost din Timișoara expiră în această lună. Așadar, Primăria Timișoara a pregătit un nou contract de achiziție publică de servicii, prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, până la finalizarea licitației pentru desemnarea unui nou operator, dar nu mai mult de șase luni.

De asemenea, Primăria Timișoara a întocmit și un nou regulament privind serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân.

Potrivit noului Regulament, câinii fără stăpân vor fi evaluați, deparazitați, microcipați, sterilizați, vaccinați și li se vor acorda mici tratamente necesare, în baza fișei medicale completate către medicul veterinar al adăpostului. Astfel, se vor îmbunătăți condițiile privind protecția animalelor, cât și condițiile de viață ale cetățenilor. De asemenea, câinii abandonați vor fi ținuți în adăpost până la adoptarea sau revendicarea lor și în limita bugetului aprobat de către consilierii locali. Animalele care nu vor fi adoptate sau revendicate în termen de 14 zile, nu vor fi eutanasiate, ci vor putea rămâne în adăpost în continuare în funcție de capacitatea de cazare și de disponibilitățile financiare ale administrației locale”, a informat Primăria Timișoara.

Un proiect de hotărâre privind toate aceste prevederi a fost întocmit și trecut pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Timișoara, desfășurată joi. Însă documentul a fost retras de către primarul Dominic Fritz. „Vreau să retrag acest proiect, pentru că vine cu un proiect complementar gata prea târziu astăzi și nu am vrut să-l supun la vot pe ordinea de zi suplimentară. O să convoc un alt plen”, a explicat edilul-șef.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Adăpost cu 500 de locuri

Potrivit Primăriei Timișoara serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din oraș se va realiza prin delegare atribuită prin licitație deschisă, doar temporar, având în vedere că instituția a demarat procesul de construire a unui adăpost pentru câinii fără stăpân, cu o capacitate de peste 500 de locuri.

Durata de delegare a gestiunii prin concesionare care urmează să fie achiziționată este de 3 ani, cu posibilitatea de denunțare a contractului de către primărie înainte de acest termen în cazul în care se finalizează investiția care privește ridicarea unui nou adăpost public pentru animale ori autoritatea contractantă preia gestiunea directă a acestui serviciu”, a detaliat Primăria Timișoara.

Instituția transmite că, în ultimii trei ani, s-a constatat o creștere a numărului de adopții canine, chiar o dublare în anul 2021, când numărul total al adopțiilor a ajuns la 491, față de anul 2019, când numărul acestora a fost de 200. Totodată, a scăzut numărul sesizărilor cu privire la prezența câinilor fără stăpân.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/