Timișoara 89ers a adus jucători de fotbal american din SUA. Bănățenii vor să lupte pentru titlu

Echipa de fotbal american Timișoara 89ers are planuri mărețe pentru 2019, când vrea să lupte pentru titlul național. În acest sens, bănățenii au adus deja doi jucători din SUA, iar vineri vine încă unul. Jucătorii nu vor primi salariu, iar timișorenii ar putea aduce și un antrenor de peste Ocean.

Cei care au sosit până acum Charles Babb și Kevin Turner. Cei doi au jucat fotbal american în campionatul colegiilor. Nu au prins draftul de NFL, iar astfel, au ales să se îndrepte spre Europa. Au jucat în țări precum Portugalia, Germania și Franța. Babb are 30 de ani și este quarterback, iar turner este linebacker. „I-am găsit pe cele două platforme, Europlayer și Pro Hunt. Le-am descris proiectul și planul nostru, le-am oferit acoperirea tuturor costurilor generate de venirea și rămânerea în România pentru aceste luni”, spune managerul echipei, Paul Ruja.

Fără salariu

Americanii nu vor fi remunerați, dar vor primi de la club decontarea tuturor cheltuielor, precum cazare, mâncare, cheltuielile de apartament, abonament la sala de forță sau abonament de telefon. Jucătorii se gândesc să se și angajeze, dar clubul nu le poate garanta acest lucru. Cei de la 89ers caută și un antrenor american. „În funcție de ce se va întâmpla în aceste două luni, vom vedea dacă aducem și un antrenor, dar antrenorii vin doar cu salariu”, a precizat Ruja. Dacă nu se va găsi alt antrenor, Jared Stokes va rămâne la cârma echipei, la fel ca sezonul trecut.

În campionatul din 2019 vor fi tot cinci echipe ca anii trecuți. Pe lângă Timișoara, vor mai juca Bucharest Warriors, Bucharest Rebels, Cluj Crusaders și Mureș Monsters. Bănățenii visează la titlu. „E clar că ne dorim o performanță cât mai bună și da, țelul este câștigarea campionatului”, a adăugat Ruja.  Campionatul va începe în primăvară.

Sursă foto: facebook.com/tm89ers

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/