Premieră în acest an la Merpano Ziua Câmpului. Fermieri din toată țara sunt așteptați, în 16-17 mai, să descopere live cum arată prezentul și viitorul...
Lucrările de modernizare a Podului de Fier din Lugoj sunt din nou blocate, problemele fiind cauzate de finanțarea ce vine de la Ministerul Dezvoltării. Primarul...
Primarul Călin Dobra a fost săptămâna trecută în delegație la București, prilej cu care, în prezența lui Sebastian Burduja, ministrul energiei, a semnat contractul de...
Papa Leon al XIV-lea va ieși la balconul Bazilicii Sfântul Petru, în uralele mulțimii. Cardinalul Francisc Prevost conduce lumea catolică. A doua zi de conclav...
O șoferiță din Lugoj a pătruns pe contrasens și a izbit o altă mașină. Ambii conducători au fost răniți și duși la spital. Potrivit polițiștilor,...
Primarul Lugojului cere conducerii PSD să își asume fără echivoc eșecul politic în alegerile din 4 mai și să se retragă. „Trebuie să permitem unei...
Modalitatea de forare a tunelurilor pentru animale de pe autostrada A1, dintre Margina și Holdea, este exemplu practic pentru studenții din Timișoara, care au vizitat...
Pregătește-te pentru succes, cu programele de studiu la distanță (ID) și cu frecvență redusă (IFR) ale Universității Politehnica Timișoara: Informatică ID, Tehnologii și Sisteme de...
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, susține că, în turul 2 al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan se confruntă cu un „candidat violent, extremist, antieuropean”. Dominic...
Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Timiș a numit, prin împuternicire, pentru o perioadă determinată de șase luni, a comisarului-șef Cristian Dimofte la conducerea Poliției Lugoj....
George Simion domină Timișul în primul tur al alegerilor prezidențiale, cu 94 de localități câștigate, din cele 99. Cu un scor final de 37,99% în...
Candidatul AUR, George Simion, s-a situat pe primul loc în preferințele lugojenilor pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Conform rezultatelor oficiale, în cele 32 de...
Turul II cu George Simion! Bătălia pentru locul doi se dă între Crin Antonescu și Nicușor Dan. Primele rezultate ale exit-pollurilor, fără a include voturile...
Unitatea spitalicească din orașul castanilor va fi dotată cu un computer tomograf, în cadrul unui proiect european în valoare de 3.000.000 de euro. „Un vis...
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (UVVG) a deschis platforma online de înscrieri pentru admiterea în anul universitar 2025-2026. Oferind o gamă largă de...
Pentru perioada 2021–2027, în cadrul Programului Regional Vest, solicitanții din Regiunea Vest vor putea accesa o gamă largă de intervenții, în cadrul Obiectivelor de Politică...
Anual, locuitorii Lugojului se luptă cu invazia de ambrozie, plantă alergenă care se găsește din belșug pe terenurile neîngrijite de pe raza municipiului, dar mai...
În contextul alegerilor prezidențiale din 4 și 18 mai 2025 vor exista modificări privind locațiile secțiilor de votare din municipiul Lugoj. Astfel, Secțiile 210 și...
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație de peste jumătate de milion de lei pentru achiziția și montarea a 20 de senzori de monitorizare a...
La cele două tuneluri de pe tronsonul de autostradă Lugoj – Deva, dintre Margina și Holdea, s-au forat 150 de metri. În total, trebuie săpați...
După două decenii de la demararea proiectului inițial, prin finalizarea Grădiniței PP3 din Cartierul Balta Lată, Lugojul a câștigat un spațiu modern de învățământ preșcolar,...
La finalul săptămânii viitoare, în 26 şi 27 aprilie, la Lugoj va avea loc evenimentul cultural -ecologic ”Oxigen Planting Festival – Lugoj 2025”. UPDATE: Sâmbătă,...
Circulația trenurilor dintre Timișoara și Iași sunt afectate de lucrări pe calea ferată. Se muncește la modernizarea infrastructurii feroviare. CFR Călători anunță că programul trenurilor...
Municipalitatea din Lugoj, prin Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” derulează în aceste zile proiectul cultural-artistic „Lugojul în straie pascale”, prin care își propune „să aducă...
Spitalul Premiere din Timișoara asigură asistență medicală de urgență pentru pacienții adulți prin Camera de Gardă deschisă non-stop, 24/7, pe tot parcursul anului. Acest serviciu...
Se circulă pe prima porțiune de cale ferată modernizată din stația Lugoj! CFR Infrastructură Timișoara anunță că lucrările au ajuns la aproximativ 25% pe tronsonul...
Locuitorii din zona Podului de Fier din centrul municipiului Lugoj vor avea de suferit în următoarea perioadă din cauza întreruperilor alimentării cu apă şi gaz,...
Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Român, organizează cea de-a III-a ediție a evenimentului cultural-spiritual “Glas dă toacă la Logoj”. Manifestarea,...
Aproximativ 600 de metri cubi de deșeuri au fost ridicați în cadrul campaniei de colectare „Curățenia de primăvară”, desfășurată până în data de 28 martie....
Ceasul istoric din Lugoj s-a reîntors acasă după restaurare și a fost montat în centrul orașului. Orologiul indică din nou ora exactă, cum o făcea...
Două persoane au fost rănite, joi după masa, într-un accident pe DN6, pe Centura Lugojului. Un șofer a intrat pe contrasens. Potrivit primelor informații oferite...
Primarul Lugojului a prins în flagrant un angajat al unei firme care intenționa să arunce, într-un loc nepermis, deșeuri provenite din construcții. Dobra anunță că va...
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, atrage atenția asupra transformării profunde pe care inteligența artificială o aduce pe piața muncii și în mediul academic. Potrivit acestuia, sunt deja companii...
După șase ani fără concediu, poștașul din Dudeștii Noi își ia liber până în toamnă
Prins în flagrant cu 2 kg. de canabis, la Timișoara. Bărbat reținut pentru trafic de droguri
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Ce competențe trebuie să aibă absolvenții pentru economia viitorului
Timișoara. Bărbat de 28 de ani, săltat de mascați într-un dosar de pornografie infantilă
Copii prea devreme mame. Sute de adolescente din Timiș și Caraș-Severin au devenit mame în 2024
Creșe și grădinițe noi în Timiș pentru copii din medii vulnerabile
Cristian Oancea părăsește conducerea Spitalului „Victor Babeș” după cinci ani de mandat
Giarmata crește ajutorul de înmormântare pentru familiile vulnerabile
ANM: Temperaturi mai mari decât cele specifice în luna martie
Mașloc și Fibiș, primele comune din Timiș care anunță referendum pentru comasare
Top salarii la stat, în Timiș. Cine câștigă cel mai bine din bani publici
Eroii din umbră, la lucru în Piața Victoriei din Timișoara. Fotoreportaj de Ziua Protecției Civile
Descinderi în Timiș. Bărbat prins cu armă și zeci de cartușe
EduFest Timișoara – acolo unde educația prinde aripi, iar visurile copiilor capătă contur!
Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul General privind finanțarea campaniei electorale a președintelui Nicușor Dan, potrivit unui document semnat de președintele AEP, Adrian Țuțuianu (PSD), consultat de G4Media. Documentul...
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, atrage atenția asupra transformării profunde pe care inteligența artificială o aduce pe piața muncii și în mediul academic. Potrivit acestuia, sunt deja companii...