Timiș și Caraș-Severin, județe câștigătoare în cadrul concursului „Susține un ONG”!

Fundația Orange a desemnat câștigătorii acestei ediții a concursului „Susține un ONG”, program ce încurajează angajații Orange să se implice activ în comunitate. Printre cele șapte proiecte câștigătoare se numără și trei proiecte din Timiș și Caraș-Severin. Care sunt acestea?

În acest an, fondul de finanțare „Susține un ONG” se ridică la valoarea de 223.664 lei, sumă cu ajutorul căreia vor fi susținute șapte proiecte cu impact social pozitiv. În cadrul programului anual „Susține un ONG”, angajații au oportunitatea de a propune un proiect împreună cu o organizație non-profit, iar dacă acesta este selectat câștigător, ei pot să coordoneze proiectul și să intermedieze comunicarea între Fundația Orange și ONG-ul câștigător. Proiectele câştigătoare au fost selectate pe baza următoarelor criterii de jurizare: relevanţă, durabilitate, impact, coerenţă şi contribuţie a ONG-ului partener.

„Cele 6 luni de desfășurare a proiectelor oferă angajaților Orange ocazia de a face voluntariat de impact. Această oportunitate îi ajută să cunoască mai bine ONG-ul și problemele cu care se confruntă organizația, barierele unui proiect, modul în care se comunică, modul în care se fac raportările financiare și non-financiare, precum și alte detalii de «bucătărie internă» la care, printr-o implicare de o zi-două, nu ar avea acces.  Ca urmare a acestui program, am observat că angajații, prin acest rol onorific de manager de proiect, se atașează de o cauză sau de un ONG și, ulterior, se implică pe termen lung. Acesta ni se pare cel mai mare impact al programului «Susține un ONG»”, a declarat Amalia Fodor, Director  Fundaţiei Orange.

Cele șapte proiecte câștigătoare vor fi implementate în decursul acestui an, iar angajații Orange vor avea rolul de coordonatori, asigurând legătura permanentă dintre fundație şi instituția parteneră. Proiectele câștigătoare din județele Timiș și Caraș-Severin sunt următoarele:

City Break în munții Cernei (Mirela Scurina și Asociația Montană Carpați)
O inițiativă ce își propune creșterea veniturilor comunităților locale în urma dezvoltării activităților de turism ecologic, în paralel cu promovarea și popularizarea ariei protejate „Parcul Național Domogled-Valea Cernei”. Beneficiari direcți vor fi cei aproximativ 3500 de locuitori din proximitatea munților Cernei (în special cei din localitățile izolate), iar indirecți, cel puțin 20.000 de turiști, amatori ai turismului de aventură, ecvestru, speoturism, religios, etnografic, agroturism (stâne tradiționale și produse locale agricole) care vor beneficia în fiecare an de căi de acces sigure și confortabile către această zonă pitorească a țării.

Centrul Solidaritatea (Cosmin Danciu Surăianu și Fundația Filantropia Timișoara)
Proiectul are ca obiectiv creșterea calității vieții persoanelor diagnosticate cu scleroză multiplă prin dezvoltarea de ședințe de kinetoterapie și consiliere psihologică, servicii ce vin în completarea tratamentului medicamentos. Totodată, proiectul include și o campanie de informare privind simptomele „derutante” ale acestei afecțiuni neurologice cronice, pentru care diagnosticarea timpurie contribuie în mod decisiv la încetinirea evoluției bolii. Numărul beneficiarilor va depăși 15.000 de persoane (bolnavii diagnosticați alături de familiile acestora).

Salvăm Morile de Apă (Andrei Amarghioalei și Asociația Acasă în Banat)
Prin intermediul acestui proiect, vor fi reabilitate zece mori de apă din zona Banatului montan, monumente care aduc unicitate României și care pot genera valoare pentru comunitățile locale prin turism. Obiectivul principal este de a susține zone rurale aflate în dificultate, dar cu un potențial turistic cultural și natural ridicat. Recondiționarea morilor de apă va ajuta și la păstrarea obiceiului străvechi al măcinatului, proces ecologic și ieftin de a măcina o făină de bună calitate, ce stă la baza economiei gospodărești. Proiectul va avea impact pozitiv asupra întregii comunități locale de peste 1500 de persoane prin popularizarea localităților ca destinații turistice și promovarea unui model alternativ, sustenabil, de dezvoltare locală.

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundaţia Orange a investit peste 6.5 milioane de euro în cadrul a patru programe ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/