Testări gratuite! Toţi profesorii din Lugoj şi personalul didactic auxiliar vor fi verificaţi înainte de începerea școlii

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Municipalitatea lugojeană a inițiat un program de testare a personalului didactic înainte de începerea școlii. Autorităţile au alocat fonduri pentru testarea gratuită a personalului didactic, personalului didactic auxiliar, personalului nedidactic din toate instituțiile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal din municipiul Lugoj.

În acest program de testare gratuită este inclus și personalul care activează în cadrul cabinetelor medicale școlare. Directorii de instituții școlare vor preda tabelele cu întreg personalul mai sus menționat, iar în perioada 7- 11 septembrie la Spitalul Municipal va avea loc testarea.

„Elevii trebuie să se întoarcă la școală, dar în prealabil trebuie să ne asigurăm că întreg personalul din învățământ este testat pentru a nu fi contaminat cu noul coronavirus astfel încât să prevenim eventuale cazuri de îmbolnăvire a elevilor în școlile lugojene. Voi comunica personal fiecărei școli detalii privind modul de desfășurare a testării. Fiecare unitate școlară va descărca de pe pagina de web a Spitalului Municipal (www.smlugoj.ro) documentele care trebuie completate de către personal în vederea testării. În plus, prin rectificare de buget vom suplimenta încă odată banii pentru fiecare școală, în vederea achiziționării de materiale de protecție și dezinfectant. Din luna octombrie vom ajuta toți elevii din Lugoj cu cele necesare pentru a preveni acest nemernic de virus care afectează deopotrivă elevi, profesori, părinți și bunici și perturbează desfășurarea normală a întregului proces de învățământ”, a declarat Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj.

Muzeul TM

Spitalul din Lugoj deţine două aparate de testare RT PCR, costul unui test pentru depistarea coronavirusului fiind de 250 de lei.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/