Pregătiri pentru începerea noului an școlar, în Timiș. În ce condiții se reîntorc elevii și preșcolarii în clase?

Părinții, profesorii, directorii de școli și grădinițe, împreună cu inspectorii școlari din Timiș s-au reunit într-un grup de lucru în care au pus la punct detaliile cu privire la modul în care copiii să înceapă noul an școlar în condiții cât mai sigure, în contextul pandemiei. Fiecare unitate de învățământ va avea la dispoziție un ghid care stabilește direcțiile de începere a cursurilor.   

Județul Timiș se află în scenariul verde în ceea ce privește începerea noului an școlar, potrivit Inspectoratului Școlar Județean. Asta înseamnă că elevii și preșcolarii vor putea începe școala față în față.

Majoritatea unităților de învățământ doresc abordarea unui sistem hibrid. Spre exemplu, primele două zile din săptămână vin la cursuri jumătate dintre elevii înscriși în școala respectivă, cu orar prelungit, urmând ca în celelalte două zile să participe la ore ceilalți elevi. Decizia aparține fiecărei unități școlare în parte.

În cazul preșcolarilor se iau în discuție activități mixte, care să fie făcute atât în grădinițe, cât și acasă. 80% dintre părinții din Timiș au răspuns la un chestionar întocmit de unitățile de învățământ, iar dintre aceștia, 50% vor ca micuții lor să se reîntoarcă la clasă.

Unitățile școlare trebuie să ia o decizie până în 7-8 septembrie, prin consiliile de administrație, care urmează să fie transmise Comitetului pentru Situații de Urgență. Planul trebuie să cuprindă, în funcție de posibilitățile școlilor și grădinițelor, următoarele informații: organizarea profesorilor care să predea la clase, circuitul sanitar, instrucțiuni pentru elevi, organizarea activităților (inclusiv în pauze), dotarea claselor, dezinfectarea spațiilor, folosirea spațiilor comune și măsuri în caz de depistarea vreunei infecții. Ghidul făcut de Grupul de Lucru Educațional cuprinde indicatori preciși ai tuturor acestor factori, care să ajute unitățile să se organizeze.

Cuib de vise 1000x100

Și transportul local va fi adaptat situației actuale. Se ia în calcul câte o cursă la 10 – 15 minute, pentru ca elevii să ajungă la timp la școală. De asemenea, norme igienico-sanitare vor fi stabilite și în ceea ce privește cazarea elevilor în cămine. Inspectoratul școlar va prezenta, suplimentar, programe de instruire pentru elevi, în parteneriat cu televiziunea română.

Ghidul complet poate fi consultat aici, pe site-ul inspectoratului  sau pe www.anticovidtm.ro. Ghidul poate fi modificat pe parcurs.

În Timiș, aproximativ 69.000 de elevi și alți 21.000 de preșcolari au fost înscriși în anul școlar 2020-2021. Trei unități de la nivelul județului nu au încă dotări sanitare complete, potrivit inspectorului școlar general Marin Popescu.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/