Termoscanerele au sosit la Primăria Municipiului Timișoara. Personalul și cetățenii vor fi verificați zilnic la accesul în instituție

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că de marți primăria este dotată cu termoscanere. Cu ajutorul aparatelor se va lua temperatura tuturor persoanelor care vin la primărie, atât angajaților, cât și cetățenilor, anunță edilul Timișoarei.

Persoanelor care vor fi depistate cu temperatură de peste 37,7 grade Celsius li se va restricționa accesul în primărie și vor fi îndrumate spre medicul de familie. În plus, în perioada următoare, Nicolae Robu spune că în primărie se vor face dezinfectări speciale, iar contactul cu publicul este permis doar dacă e strict necesar, însă se dorește ca pe viitor să se desfășoare pe cât posibil online. „Eu nu doresc să revenim la o relație cu publicul necontrolată. Interacțiunile cu publicul vor fi stabilite după o perioada post stare de urgență, când ni se va permite reluarea activității cu publicul. Ne vom eficientiza cu noile tehnologii și trebuie să ne învățăm să rezolvăm problemele de la distanță pe viitor”, a precizat Nicolae Robu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px
1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/