Termen clar pentru finalizarea lucrărilor pe Grigore Alexandrescu: mijlocul lunii august. În caz contrar se intră pe penalități

restrictii trafic timisoara

Lucrările de pe bulevardul Grigore Alexandrescu, care au întâmpinat o serie de blocaje de la demararea lor, ar trebui să se încheie la mijlocul lunii august. Aici, șantierul a fost deschis în iulie 2020, pentru ca o lună mai târziu să fie sistat din cauza unor probleme cu mai mulți stâlpi de electricitate. Contractul inițial prevedea un termen de 8 luni pentru finalizarea lucrărilor. 

După sistarea lucrărilor din urmă cu un an, muncitorii au revenit pe șantier în februarie. S-au angajat să termine bulevardul până în 14 august. Dacă nu, vor plăti penalități, declară viceprimarul Ruben Lațcău.

„Șantierul pe Grigore Alexandrescu merge înainte. Am făcut o prelungire de două săptămâni pentru acest contract din cauza a două probleme care nu apăreau inițial și nici nu puteau din cauza situației din teren. Una legată de o rețea de gaz și de un punct de alimentare cu gaz al Delgazului, pentru care suntem acum în discuții pentru relocări, și cealaltă se leagă de canalul ANIF, de faptul că acesta este colmatat și practic acolo trebuie să facem curățenie. Vorbim de canalul care se intersectează cu drumul național 59, cel de pe Calea Torontalului. Ei au termen 14 august și până atunci trebuie să termine proiectul. În cazul în care nu vor termina în acest termen vor intra pe penalități.”, a explicat Ruben Lațcău.

Lucrările de pe Grigore Alexandrescu cuprind un tronson de 800 de metri, între Calea Aradului și Calea Torontalului, iar strada ar urma să fie amenajată cu două benzi de circulație pe sens și o intersecție cu sens giratoriu. La ieșirea din sensul giratoriu dinspre Timișoara spre Sânnicolau Mare, pe Calea Torontalului, în plan este construcția unui podeț cu lungimea de 24 metri. Lucrările costă 5,5 milioane de lei, fără TVA, și sunt realizate de Superconstruct.

CITEȘTE ȘI: Stadiul lucrărilor de pe Constantin Prezan. Când va fi deschisă circulația pe tronsonul de la Calea Martirilor – intersecția cu Sudului?

Pe de altă parte, SDM a început lucrările pe Calea Buziașului, cele de extindere a străzii la patru benzi de circulație. Constructorii au termen de finalizare a lucrărilor 3 luni.

CITEȘTE ȘI: Se modifică proiectul pentru Calea Buziașului. Muncitorii de la SDM pregătesc șantierul pentru tronsonul de la ieșirea spre Moșnița Nouă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/