Terenurile au dat bătăi de cap consilierilor locali din Caransebeș

Consilierii locali au retras de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local mai multe proiecte de hotărâre care făceau referire la trecerea unor terenuri din domeniul public în domeniul privat al municipiului Caransebeș.

Problema semnalată de către consilierii PSD a plecat de la evaluarea terenurilor, care ulterior ar fi trebuit concesionate la solicitarea unor oameni de afaceri sau asociații pe termen lung, pentru demararea unor investiții. Întrebarea consilierilor a fost de ce la unele terenuri un evaluator a decis prețul de 1,5 euro pe m.p iar la alte terenuri învecinate prețul este semnificativ mai mare. Consilierii Daniel Alexandru Isac și Florin Bogdea au evidențiat faptul că deși este doar un studiu asupra solicitării celor interesați de terenuri, la următoarea etapă se va ține cont de evaluarea inițială.

În aceste condiții pentru a fi rediscutate în comisiile de specialitate au fost retrase trei proiecte care făceau referire la organizarea unor licitații, conform codului administrativ, în plic închis pentru închirierea sau concesionarea unor terenuri aflate în cartierul Valea Cenchii sau în zona șoselei de Centură a municipiului de pe Timiș și Sebeș. Secretarul Primăriei, Ana Bratu a explicat consilierilor că acesta este doar pasul de aprobare a studiului de oportunitate și nu presupune concesiunea, însă primarul Felix Borcean a solicitat retragerea de pe ordinea de zi pentru discuții pe fiecare proiect în parte.

Consilierii PSD au acuzat specialiștii din cadrul Primăriei Caransebeș că le-au prezentat documentele de la mapă cu greșeli, unele proiecte neavând semnătura altele ștampila, lucru care denotă superficialitate din partea acestora.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/