Teldrum, firma legată de numele lui Liviu Dragnea, n-a lucrat nimic pentru milioane de euro îngropate la Anina!

Primarul fostului oraș minier din Caraș-Severin s-a plâns că proiectul finanțat de UE cu sume astronomice a adus numai dezastru în localitate și nu civilizația promisă. Actuala conducere Aquacaraș nu-l contrazice, caută soluții și prezintă în detaliu cum s-a ajuns aici. 

Aurel Ciurel, purtătorul de cuvânt al societății de apă și canal, cea care implementează proiectul la Anina și în tot județul, spune că actuala conducere a societății nu vrea să se exonereze de responsabilitatea ce o are Aquacaraș față de locuitorii Aninei, chiar dacă povestea neplăcută e mai veche, dintr-o perioadă în care alții au supravegheat cum se îngroapă banii europeni. Reprezentantul Aquacaraș a făcut pentru expressdebanat.ro o descriere succintă a celor trei proiecte ce se implementează la nivelul județului, defalcat pentru Anina. Astfel, primul contract, CS-CL-01 – CONSTRUCȚIA ȘI REABILITAREA SURSELOR DE APĂ ȘI STAȚIILOR DE TRATARE A APEI POTABILE ÎN REȘIȚA, BOCȘA, ANINA, ORAVIȚA a fost atribuit asocierii SC AQUAVEST – WELCAR. Contractul a fost semnat în 17.12.2013. „Antreprenorul era total lipsit de experiență tehnică și de capacitate financiară, astfel că în faza de execuție și implementare a contractului au intervenit nenumărate probleme. Această situație a condus la rezilierea contractului din voința beneficiarului, în luna septembrie 2015. Cu toate eforturile noastre, acest contract avea la momentul rezilierii un progres fizic de doar 3,09%. Urmează perioada de reluare a demersurilor de publicare pe SICAP și atribuire către un nou antreprenor. Contractul a fost atribuit asocierii SC TELDRUM SA – SC EDAS EXIM SRL – SC GEOFOR SRL, în luna iunie 2017 dar, ulterior, a fost reziliat, respectiv în data de 10.07.2018. Deși, atât beneficiarul, cât și inginerul (dirigintele și supervizorul lucrărilor) au făcut nenumărate demersuri pentru începerea proiectării/execuției lucrărilor, antreprenorul nu a supus verificării/aprobării nici măcar documentele aferente proiectării. A urmat rezilierea contractului la 10.07.2018”, precizează Aquacaraș. 

În prezent se caută al antreprenor interesat să continue lucrarea. Anunțul a fost publicat de patru ori pe SICAP. Contractul este în curs de atribuire, se studiază oferta depusă, urmând ca, la începutul lunii februarie, să se semneze. Perioada de execuție a lucrărilor: 19 luni.

Al doilea mare contract derulat de Aquacaraș, finanțat tot din bani europeni, este CS-CL-03 – CONSTRUCȚIA ȘI REABILITAREA STAȚIILOR DE EPURARE A APELOR UZATE ÎN REȘIȚA, BOCȘA, ANINA ȘI ORAVIȚA. A fost atribuit către AS ESPINA OBRAS HIDRAULICAS SA – CALOR GROUP, în 29.11.2013. „Antreprenorul a tergiversat realizarea proiectării deși i-au fost puse la dispoziție toate condițiile începerii lucrărilor. Contractul a fost reziliat din voința antreprenorului, în octombrie 2018. Stadiul progresului fizic actual este de 25%”, explică Aurel Ciurel. Acum, contractul de lucrări e neatribuit, a fost publicat pe SICAP de două ori, dar nu s-au găsit ofertanți. 

Al treilea proiect al Aquacaraș, CS-CL-12- REABILITAREA ȘI EXTINDEREA CONDUCTELOR DE ADUCȚIUNE, REȚELELOR DE DISTRIBUȚIE ȘI REȚELELOR DE CANALIZARE ÎN ANINA, a fost adjudecat pentru executarea lucrărilor de către DINAMIC COMPANY SRL, în 23.04.2014. „Acesta este contractul pe care au fost întâmpinate cele mai mari probleme. Cu toate că antreprenorul s-a mobilizat foarte bine inițial, pe parcurs a schimbat soluția din proiect în ceea ce privește materialul de pozare conducte, fără acceptul Aquacaraș și al inginerului, din voință proprie. În caietul de sarcini, în proiectul tehnic, în contractul semnat, este prevăzut nisipul ca material de pozare. Fără știrea și aprobarea nimănui, antreprenorul a început să folosească zgură metalurgică (deșeuri de furnal) – material ce nu poate fi folosit la lucrările de rețele apă. Inginerul și Aquacarș, inclusiv Inspectoratul de Stat în Construcții, au notificat de nenumărate ori antreprenorul să oprească utilizarea acestui material care, pe lângă faptul că nu corespunde cu cerințele contractuale ale caietului de sarcini, nu corespunde nici standardelor tehnice pentru paturile de pozare. Aceasta a fost principala cauză ce ne-a determinat să reziliem contractul, în martie 2015”, precizează reprezentantul SC Aquacaraș. 

În iulie 2017 s-a semnat un nou contract. Cu SC CONIZ-ROMARG SRL. Lucrările au început, în cartierul Brădet, abia în august 2018, deși ordinul de începere a fost dat exact cu un an înainte! „Antreprenorul a prezentat întârzieri foarte mari și nici până la data încheierii perioadei de execuție nu a demarat lucrarea, motivând acest aspect cu faptul că firma a intrat în procedură de insolvență. În aceste circumstanțe, Aquacaraș a notificat rezilierea contractului în mai 2019, stadiul avansului fizic fiind de 2%”, a mai arătat Ciurel. Contractul  a fost publicat pe SICAP. Termen de depunere a ofertelor: 20 martie 2020.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/